'Indragostita de un masai' de Corinne Hofmann

Cand am auzit pentru prima oara de cartea asta, acum cativa ani, am trantit-o direct in categoria 'eu-nu-citesc-siroposenii-de-astea', pana de curand, cand am aflat ca povestea e, de fapt, .. reala. Si cum imi plac cartile bazate pe evenimente reale, am decis sa-i dau o sansa.

Evenimentele incep in anul 1986, iar cartea contine, practic, memoriile autoarei despre experienta traita in Africa timp de.. ~4ani.

Din cate am inteles, cartea de fata este prima carte scrisa vreodata de Corinne Hofmann, iar acest lucru se cam vede. Nu sunt critic literar sa judec obiectiv talentele scriitoricesti ale autoarei, insa, cumva, se simte lipsa de experienta. Frazele sunt in mare parte simple, fara inflorituri, direct la subiect. Ceea ce nu e, neaparat, rau. E doar, cumva, diferit. Mi-a placut, in schimb, ca te captiveaza. Poate si din cauza ca aveam mereu in minte faptul ca povestea e adevarata. 

Nu stiu cat de mult a inflorit autoarea intamplarile, dar e o carte frumoasa. O carte despre o experienta de viata inedita. Nu oricine isi vinde tot si isi paraseste viata pentru a trai in Africa alaturi de un masai. Mai ales cand vorbim despre o elvetianca ce o ducea foarte bine si un masai al carui trai se invarte in jurul tribului si a supravietuirii de la o zi la alta.

Am judecat-o mult pe femeia asta, atat de-a lungul cartii, cat si dupa. Ce om intreg la cap face ce a facut ea?  Schimba cateva vorbe si priviri cu masaiul asta (pe cand ea era in excursie cu prietenul sau in Africa) si deja, gata, paraseste si prieten si familie si avere, tot, tot, tot, ca sa traisca intr-o coliba, sa se imbolnaveasca de malarie si hepatita si sa indure lipsa de apa si de mancare, mizeria. Nu doar atat, dar si diferentele enorme intre ea si masaiul respectiv, de care se va desparti in final, din cauza crizelor lui de gelozie (la care ea nu mi s-a parut ca ar fi raspuns in mod matur). A, da, ii face si o fetita, pe care o duce cu ea in Elvetia.

Insa, pe de alta parte.. ce om are curajul sa faca ce a facut ea? Din punctul asta de vedere.. jos palaria. 

Eu am vizionat si ecranizarea, care e, poate, mai usor de digerat decat cartea, fiind un fel de rezumat (unele secvente din carte sunt comprimate intr-una singura in film). 

'Masako, printesa samurailor' de Jocelyne Godard


Pornind de la personaje si evenimente reale, autoarea Jocelyne Godard prezinta viata lui Masako, sotia primului shogun al Japoniei.

Ambitioasa si manata de iubirea pentru Yoritomo Minamoto, exilat pe insula Izu, la 16 ani Masako refuza casatoria impusa de tatal sau si fuge de acasa pentru a-si elibera alesul si a se casatori cu el. Odata fapta consumata, telul lor principal devine razbunarea, inlaturarea clanului Taira de la putere si instituirea shogunatului, cu Yoritomo in frunte. 

Femeie puternica, Masako nu se lasa infranta de tradarile intre membrii familiei Minamoto, de concubinele numeroase ale sotului sau sau de intrigile tesute de rauvoitori. Ba mai mult, isi petrece mare parte din timp in randul samurailor, incurajandu-i si antrenandu-se alaturi de ei, devenind mai indragita in randul acestora chiar si decat sotul sau. 

Per total, povestea e interesanta si destul de captivanta, insa m-au dezamagit unele aspecte: ..egalitatea cu care trateaza intamplari de importante diferite, descrieri ..ieftine ale unor scene amoroase, rapiditatea cu care trece peste ultimele pagini, desi in rest dedica randuri inutile unor evenimente neesentiale. In plus, parca nu reuseste sa ma transpuna in trairile personajului. 

Masako seamana leit cu Scarlett O'Hara a lui Margaret Mitchell, fire la fel de puternica si manata numai de ambitiile sale personale, trecand peste orice obstacol (inclusiv moartea copiilor) cu sange rece pentru a-si atinge scopurile. Yoritomo, in schimb, mi s-a parut putin.. pampalau. Supus deciziilor sotiei sale (desi nu rateaza prima ocazie sa viziteze curtezane) si intrecut in lupta si strategii de razboi de fratele sau, Yoritomo nu pare sa exceleze cu nimic. Ironic, avand in vedere ca Masako isi dedica intreaga viata incercand sa ii asigure tronul de shogun lui si copiilor lor si privindu-l mereu ca pe un zeu, desi e constienta ca ii este mult superioara in toate privintele. Exemplul perfect de 'in spatele oricarui barbat de succes, se afla o femeie'. Atat doar ca Masako nu se sfieste sa iasa din umbra. 

Finalul e trist, insa autoarea trece atat de repede peste el, incat nici nu apuci sa iti para rau. Dupa apogeul puterii, urmeaza, evident, declinul. Dar va las pe voi sa aflati cum se sfarseste povestea clanului Minamoto.  


6.5/10

'Marile Sperante' de Charles Dickens

Trebuie sa recunosc, m-am chinuit 2 ani de zile sa termin cartea asta. O incepeam, o lasam deoparte si apoi incercam iar sa ii dau de capat. Dostoievski in engleza a fost 'bucata de tort' pe langa Dickens. 

Povestea in sine e interesanta, iar dupa un curs destul de lent si, pe alocuri, anevoios de citit, actiunea se precipita spre ultimele pagini. 

Micul Pip, un orfan sarac ce locuieste cu sora sa si sotul acesteia, ajuta un evadat (Abel Magwitch), aducandu-i putina mancare. Mai apoi, este luat 'in primire' de domnisoara Havisham, o femeie extrem de bogata si extrem de ranita in dragoste. Aici o cunoaste pe Estella, fiica adoptiva a domnisoarei Havisham, si se indragosteste de ea. Insa Havisham are alte planuri pentru tanara fata: doreste ca prin ea sa se razbune asupra barbatilor, educand-o ca atare. 

Prin vizitele la domnisoara Havisham, Pip cunoaste lumea bogata a societatii engleze si i se face rusine de conditia sa, neconsiderandu-se demn de Estella. In sufletul sau incepe sa ia nastere visul de a deveni gentleman. 

Nu peste multa vreme, este informat ca urmeaza sa mosteneasca o avere consistenta, insa binefecatorul sau ramane necunoscut. Pip se muta la Londra, urmand sa primeasca o educatie adecvata unui viitor gentleman. Aici se imprieteneste cu Herbert si impreuna incearca sa desluseasca itele vietii si societatii londoneze. In sufletul sau, Estella ramane mereu prezenta, chiar daca nu sunt destinati a fi impreuna. Cartea urmareste indeaproape transformarile lui Pip, evolutia sa in functie de schimbarile ce apar in cursul vietii sale. 

SPOILER! In final, binefacatorul isi face aparitia, fiind nimeni altul decat Abel Magwitch, iar viata lui Pip ia o intorsatura neasteptata. 

Pentru cei rabdatori, recomand cartea cu caldura. Pentru mine insa, cred ca ar fi fost mai potrivita o ecranizare. Sau varianta tradusa in romana. :) O gasiti aici (in romana)

7/10

'The Element' de Ken Robinson

Pe Sir Ken Robinson l-am descoperit acum vreun an intr-o filmulet de pe TED Talks. Mi-a placut umorul lui si, mai ales, modul lui de a privi sistemul actual de invatamant si relatia cu creativitatea. 

Un an mai tarziu, urmarind un nou filmulet cu el, am dat peste ultima sa carte aparuta: 'The Element. How Finding Your Passion Changes Everything', scrisa in colaborare cu Lou Aronica. Fiind in cautare de raspunsuri existentiale, titlul m-a cucerit (autorul o facuse deja de la primul speech) si am cumparat-o aproape imediat.

Sir Ken Robinson aduce in discutie probleme de actualitate legate de sistemul de invatamant defectuos, care nu pune accent pe dezvoltarea personala a fiecarui individ, ci mai degraba pe o dezvoltare uniforma a tuturor tinerilor, in cadrul unor parametrii stabiliti, cu ierarhizarea  nepotrivita a materiilor.

De asemenea, evidentiaza importanta gasirii 'elementului', acel ceva care te face sa fii tu insuti, combinatia perfecta intre talent si pasiune. La care te gandesti mereu si pentru care munca nu e o corvoada, ci o placere. Autorul crede cu tarie ca fiecare dintre noi poate excela in ceva anume, insa multi nu au reusit inca sa isi gaseasca pasiunea si sa isi descopere talentul.

Cartea se bazeaza in mare parte pe exemple concrete de persoane /personalitati care au reusit, mai devreme sau mai tarziu, intr-un mod sau altul, sa isi gaseasca 'elementul'.

Eu am gasit-o foarte inspiring si amuzanta (am mai spus eu ca imi place umorul britanic). Nu va asteptati sa gasiti o lista concreta cu pasii pe care trebuie sa ii urmati pentru a va gasi 'elementul', pentru ca nu exista o astfel de reteta. Cartea de fata va da de gandit. Ideea e sa reflectati in liniste si sa trageti concluziile potrivite pentru voi.  

Pe mine m-a pus sincer pe ganduri :) O gasiti aici in engleza.

10/10

'The sequence goes something like this: I get it; I love it; I want it; Where is it?'

'Crima si Pedeapsa' de Fiodor Dostoievski

Desi obisnuiam sa ma feresc de Dostoievski tocmai pentru ca auzisem numai despre cat de dificile sunt romanele lui, cand am gasit 'Crima si Pedeapsa' la o reducere imbatabila, i-am dat o sansa. Si nu oricum, ci in engleza. 

Cand citesc intr-o alta limba decat romana mi-e greu sa savurez stilul de a scrie al autorului. Inteleg ideea principala, contextul, actiunea, personajele si mare parte din detalii, insa pierd farmecul personal al cartii. 

Despre 'Crima si Pedeapsa' pot sa va spun ca mi-a placut foarte mult si nu tin minte sa mi se fi parut atat de greoaie precum se spunea. Pe scurt, actiunea se concentreaza pe tanarul student Raskolnikov, care pune la cale uciderea unei batrane pentru a face rost de bani. Desi inainte de a infaptui actul Raskolnikov incearca sa se convinga ca scopul sau e perfect justificat si scuzabil, odata cu uciderea batranei acesta se imbolnaveste, devine macinat de ganduri, de remuscari, de propria constiinta, de teama de a fi prins dusa pana la obsesie si delir, doreste sa se confeseze si sa fie iertat. In persoana Soniei va gasi dragostea si iertarea cautata. 

E un roman psihologic, autorul urmareste atent evolutia lui Raskolnikov si suferinta prin care trece acesta. Descrierile sunt geniale, pe mine au reusit sa ma faca sa empatizez cu personajul. Sincera sa fiu, sunt chiar nerabdatoare sa pun mana si pe alte volume de-ale lui Dostoievski. Poate chiar sa recitesc 'Crima si Pedeapsa', de data asta in romana. 

10/10. O recomand cu caldura. O gasiti aici (in romana)

P.S. Poate ma lamureste cineva de ce ii scriu englezii numele cu 'y' ('Fyodor Dostoyevsky')? 

'Pe Aripile Vantului' de Margaret Mitchell


'E si maine o zi!', celebra replica a faimoasei Scarlett, personajul principal. 

Sunt sigura ca ati auzi de cartea autoarei Margaret Mitchell, 'Pe Aripile Vantului' si de a ei Scarlett O'Hara. Are si ecranizare, cu Clark Gable si Vivien Leigh.

Evenimentele au loc in America (mai exact in Georgia si Atlanta) in perioada Razboiului Civil, in secolul XIX. Actiunea debuteaza inainte de razboi si ne prezinta viata din Sudul American, concentrandu-se pe familia O'Hara, posesorii unei plantatii.  

Scarlett este fiica cea mai mare si, desi nu este frumoasa, stie sa se faca irezistibila in fata barbatilor, acaparand mereu atentia lor la petreceri. Cand afla ca Ashley, barbatul care o intriga cel mai mult, se casatoreste cu o alta fata, Melanie, ii declara dragostea insa acesta o refuza. Scarlett isi iese din minti fara sa stie ca are spectator: Rhett Butler, un om cu o reputatie dubioasa, care va figura adesea in viata lui Scarlett din acel moment.

Ca sa se razbune, Scarlett se marita cu fratele Melaniei, Charles, insa la scurt timp acesta pleaca la razboi si moare.

Ulterior, Scarlett va incepe sa isi conduca singura afacerile cu maini de fier. Va avea insa nevoie de bani pentru a-si plati impozitele uriase din perioada de razboi, asa ca va apela la orice e nevoie pentru a reusi sa faca rost de bani - inclusiv sa fure logodnicul surorii sale. 

Finalul este trist, insa lasa o raza de speranta pentru indreptarea lucrurilor. Desi se ghideaza dupa principiul machiavelic 'Scopul scuza mijloacele', Scarlett este si o fire optimista care reuseste sa isi readune fortele si sa mearga mai departe dupa fiecare lovitura grea.

E un roman de dragoste si de evolutie a personajului. Totodata, zugraveste atent atmosfera din timpul razboiului si a perioadei respective in America. 

Exista si o continuare intitulata 'Scarlett', de Alexandra Ripley, insa am inteles ca nu se ridica nici pe jumatate la nivelul talentului lui Margaret Mitchell, asa ca am preferat sa nu imi pierd timpul cu ea. 

Mie mi-a placut mult, sper sa va placa si voua! :)

9/10

'Cheia Gaudi' de Esteban Martin & Andreu Carranza

Realizata ca sute de alte romane dupa 'reteta' de succes a lui Dan Brown, 'Cheia Gaudi' se diferentiaza prin subiectul si 'backgroundul' abordat: Barcelona lui Gaudi. 

Confruntari intre societati secrete, mistere, suspans, profetii, crime si asasini, oameni obisnuiti ce incearca sa rezolve enigme, actiune ce te tine cu sufletul la gura pagina de pagina. Tipic si nimic special pana acum.

Ce e interesant si mi-a placut mult la cartea da fata e intrepatrunderea 'retetei' cu simbolurile celebrului arhitect catalan Antoni Gaudi. Dupa cum probabil stiti (sau dati rapid cateva cautari pe net), Barcelona e presarata de creatii arhitecturale ale faimosului geniu (nu se poate sa nu fi auzit macar de Sagrada Familia). 

Rezolvarea misterelor din 'Cheia Gaudi' se rezuma la deslusirea corecta a simbolurilor arhitecturii gaudiene, ceea ce te poarta (macar prin imaginatie) printre micile detalii are constructiilor lui Gaudi. Totul pe fundalul frumoasei Barcelone. 

Daca va place literatura de acest gen, sigur va va placea si 'Cheia Gaudi'. Eu ii dau 8/10.

'Emma' de Jane Austen

Ca tot veni vorba de Jane Austen in articolul anterior, hai sa va spun cateva cuvinte si despre 'Emma'. 

Desi e rost de o idila pana la urma si aici, de data aceasta nu e nucleul principal al povestii. Actiunea (tot Anglia si tot secolul XIX) se concentreaza pe Emma Woodhouse, o tanara frumoasa si inteligenta, dar rasfatata si increzuta. Singurul sau prieten adevarat si totodata critic este vecinul sau, George Knightley. 

Emma nu este in esenta o persoana rea, dar isi supraestimeaza talentul de a-si cupla prietenii si ajunge sa o dea in bara in tentativa de a-si marita prietena, pe Harriet, cu vicarul, Mr. Elton. Iar Harriet se va indragosti de acelasi barbat pe care il adora si Emma. Rasturnari de situatie, atmosfera epocii si gentlemani englezi - ca sa rezum esenta intamplarilor. Dar mai ales evolutia Emmei, care ajunge sa se cunoasca mai bine pe sine si sa se aprecieze intr-un mod mai realist.

Nu la fel de frumoasa ca "Mandrie si Prejudecata', dar te prinde :)

8/10. O gasiti aici in format tiparit.

'Mandrie si Prejudecata' de Jane Austen

Sunt sigura ca ati auzit de 'Mandrie si Prejudecata'! S-au facut si o gramada de ecranizari dupa cartea asta (eu am vazut-o pe cea din 2005, cu Keira Knightley). 

Actiunea are loc prin secolul XIX in Anglia si se concentreaza pe tanara Elizabeth Bennet, una dintre fiicele unui gentleman englez. 

Firul epic este simplu si putin previzibil. Pe scurt, se poate rezuma la o poveste de dragoste, intre Elizabeth si Mr. Darcy. Evolutia relatiei lor e presarata cu moralitatea, educatia si manierele secolului respectiv, cu importanta titlurilor nobiliare si relatiile intre persoane aflate la acelasi nivel (social si financiar) si, mai ales, atmosfera provinciei engleze intr-o perioada a gentlemenilor.

Personajul tinerei este urmarit indeaproape: o tinara inteligenta si atractiva, care tinde sa isi formeze opinii pripite despre noii cunoscuti si sa aiba prejudecati. De partea cealalta, Mr. Darcy, aflat intr-o clasa sociala superioara Elizabethei, trebuie sa isi invinga mandria pentru a putea fi impreuna.

Finalul e evident, dar cartea merita citita pentru poveste in sine. E una dintre preferatele mele :)

10/10. O gasiti aici.

Seria 'Piatra Luminii' de Christian Jacq

Daca tot am vorbit de Egiptul Antic in articolul anterior, mai am o recomandare pentru voi: seria 'Piatra Luminii' de Christian Jacq. Seria cuprinde 4 volume: 'Nefer cel Tacut', 'Femeia Inteleapta', 'Paneb cel Zelos' si 'Locasul Adevarului'.

Actiunea debuteaza in perioada lui Ramses cel Mare si urmareste povestea unui satuc izolat din apropiere de Teba, numit Locasul Adevarului. Satul are propriile legi si se afla sub protectia faraonului, deoarece aici traiesc cei mai buni artizani din intregul Egipt si ei sunt cei care se ocupa cu construirea si decorarea templelor si mormintelor din Valea Regilor. Accesul in sat se face foarte greu, insa la fel de usor esti dat afara daca incalci legile. 

Misterul creat in jurul satului trezeste curiozitatea multora si personaje periculoase incearca sa afle secretele atat de bine pazite ale artizanilor, dintre care cel mai aprig dintre ei va fi un anume Mehy, functionar in Teba. 

Intre timp, faraonul Ramses cel Mare moare, iar soarta satului devine tot mai incerta. In sat se afla un tradator care incearca sa puna mana pe 'Piatra Luminii', unul dintre cele mai mari secrete pastrate de artizani. Pe plan politic, apar lupte de putere intre urmasii lui Ramses, intrigi tesute de Mehy si sotia sa, crime si rasturnari de situatie. 

Misterele se elucideaza abia in ultimul volum care, ca timp pentru incheierea actiunii, marcheaza si inceputul domniei lui Ramses al III-lea. 

Mi-a placut descrierea vietii in timpul Egiptului Antic, mi-a placut firul epic si suspansul in care te tine pagina cu pagina, mi-au placut personajele si faptul ca le contureaza atent, astfel incat ajungi sa le cunosti si sa le intelegi. 

9/10. Ce vreti, am o slabiciune pentru povestile din perioade antice :) 

'Nefer cel Tacut' (vol. I), 'Femeia Inteleapta' (vol. II), 'Paneb cel Zelos' (vol. III) si 'Locasul Adevarului' (vol. IV). 

'Nefertiti. Cartea Mortilor' de Nick Drake

Romanele bazate pe legende si povesti (cu baza reala sau nu, situate  in timp atunci sau acum) ale vechilor mari civilizatii ma fascineaza (aproape) de fiecare data. Asa ca daca volumul poarta un titlu cu trimitere la Egiptul Antic, civilizatia Mayasa sau zeii Olimpului, cu siguranta imi va atrage atentia. 

Cartea de fata, 'Nefertiti. Cartea Mortilor', a autorului Nick Drake, am citit-o acum cativa ani si a fost multa vreme una dintre preferatele mele.

Intriga e simpla: frumoasa regina Nefertiti dispare fara urma inainte de inaugurarea noii capitale construite de faraonul Akhenaton (parca numita Amarna, sper sa nu gresesc), iar detectivul Rai Rahotep porneste in cautarea acesteia, insa are un termen limita: zece zile. 

Aventura palpitanta prin vechiul Egipt, patrunderea printre oamenii regali si cunoasterea adevaratelor persoane situate in spatele mastilor publice, incercarea de a descoperi secretul disparitiei reginei si daca aceasta mai este in viata sau nu, suspansul si tentativele de asasinare ale detectivului, referintele la legende si obiceiuri antice.. toate acestea se impletesc si iti poarta imaginatia printre faraoni si zei, aparente si tradari.

Desi, dupa cum am spus deja, a fost una dintre cartile mele preferate, ii voi da 9/10 pentru ca am o vaga impresie ca daca as reciti-o i-as gasi mai multe defecte.

De gasit, o gasiti aici in engleza.

"Stim cu totii ce se intampla dupa ce murim. Nimic. Devenim oase, apoi pulbere. Nu exista viata eterna. [...] Nu putem supravietui timpului. Doar zeii sunt nemuritori. Si ei nu exista."

'1Q84' de Haruki Murakami

Desi nu e prima carte scrisa de Haruki Murakami pe care am citit-o, e cea cu care autorul m-a cucerit. 

Trei volume (in editia publicata de editura Polirom) de suspans si mister. Insa finalul nu elucideaza misterul, ci il amplifica. E, cumva, un final deschis: ramane la latitudinea cititorului sa presupuna si sa isi imagineze continuarea, sa raspunda la multitudinea de intrebari ramase fara raspuns.

Tanara Aomame, asasin profesionist, coboara intr-o zi pe scara de urgenta a unei autostrazi, moment in care paseste intr-o alta realitate, paralela cu cea de pana atunci, dar o lume in care pe cer sunt doua luni in loc de una. 

Tanarul scriitor in devenire si profesor de matematica, Tengo, rescrie cartea unei adolescente dislexice, transformand-o in bestseller. Povestea fetei dezvaluie secretele unei organizatii, iar popularitatea povestii atrage atentia unor personaje periculoase asupra lui Tengo. 

Ce legatura poate exista intre un asasin profesionist si un profesor de matematica? '1Q84' urmareste in paralel povestile vietilor lui Tengo si Aomame, aparent fara legatura una cu alta. Insa pe parcurs acestea se intrepatrund tot mai des si tot mai mult, dezvaluind enigme, dar nascand in loc multe altele.

Realitatea si fantasticul se impletesc in mod natural in scrierile lui Murakami, captivandu-te si ridicandu-ti zeci de intrebari de-a lungul povestirii.

Sa fie 10/10! Gasiti aici primul volum, aici al doilea si aici al treilea.  

'Adevarul care ucide' de Lisa Unger

'Adevarul care ucide' vine in continuarea cartii prezentate anterior: 'Minciuni Periculoase'. Merge citita si fara primul volum, dar se pierd amanunte interesante si nu are acelasi farmec. 

Viata lui Ridley pare sa fi revenit la normal, pana intr-o zi in care este saltata de doi agenti FBI. Acestia sustin ca decedatul unchi Max (nu va spun cine e, sa nu stric misterul primului volum), implicat in afaceri murdare  si legaturi cu mafia, traieste de fapt. Se asteapta ca acesta sa ia legatura cu Ridley mai devreme sau mai tarziu si au nevoie sa o foloseasca drept momeala pentru a-l prinde. 

Doar ca.. s-au mai gandit si altii la asta. 

Desi ii e greu sa creada toata povestea, Ridley decide sa desluseasca de una singura adevarul. Ei, nu chiar singura, dupa cum ne-am obisnuit. De data asta o insoteste un pseudoagent FBI, Dylan. 

Cartea e la fel de captivanta ca prima, insa mi-a displacut repetarea povestioarei de dragoste.

9/10

'Minciuni periculoase' de Lisa Unger

Desi titlul poate suna putin cheesy si te duce cu gandul la seriile chick-lit, 'Minciuni periculoase' e o carte chiar faina. Suspans, mister, actiune, drama si dragoste cu o gramada de rasturnari de situatie. Intrigile se impletesc una in alta si ajungi sa nu iti mai dai seama cine e de fapt the good guy si cine e the bad guy. Desi chestia asta poate deveni putin obositoare si frustranta, povestea si stilul Lisei Unger de a scrie te acapareaza. 

Cum ar fi ca la 30 de ani sa incepi sa te intrebi daca parintii tai, cei care te-au crescut o viata, nu sunt de fapt parintii naturali? Ca ai trait toata viata o minciuna? Cum ar fi sa afli ca nu esti nici macar adoptata, ci parte dintr-un program special pentru copii instrumentat de mafie? Prin care copiii sunt pur si simplu luati fara drept de apel de langa parintii naturali... 

Ridley Jones e o jurnalista newyorkeza care ajunge intr-o buna zi pe prima pagina a ziarelor cand salveaza un copil din fata unei masini. Scurta celebritate ii aduce la usa o scrisoare din partea unui tip care pretinde a fi tatal ei adevarat. Atasata, o poza cu Ridley micuta alaturi de mama sa. 

Tot ce stia despre ea si familia sa se darama intr-o clipa si Ridley e hotarata sa afle adevarul. Pe drum se loveste de Jake, un fost detectiv care isi cauta la randul sau familia. Cei doi isi unesc fortele (si se si indragostesc, evideeeent) in a deslusi itele in spatele carora se ascunde sistemul mafiot. 

Dar.. oare nu are si Jake ceva de ascuns?  

Nu va dezvalui mai multe. :) 

9.5/10. 

'Capitanii Nisipurilor' de Jorge Amado

Cand am comandat cartea asta de pe net, a fost dragoste la prima vedere! Dovada ca, adesea, judec cartea dupa coperta.

Coperta nu m-a pacalit: mi-a placut foarte mult cartea. Desi am citit-o lent (la inceput am crezut ca nici nu o sa o termin prea curand), mi-am dat seama mai apoi ca tocmai in a savura fiecare paragraf, fiecare descriere, fiecare personaj, tocmai in asta sta farmecul cartii.  

Jorge Amado ne prezinta in 'Capitanii nisipurilor' viata copiilor abandonati de pe strazile Bahiei, presarata cu ritualurile si traditiile culturii braziliene, religia, atmosfera regiunii si perioadei respective (prin anii '50, sper ca nu gresesc), cand societatea era impartita in bogati si saraci, iar cei bogati nu intindeau nicio mana de ajutor catre cei saraci. 

Romanul urmareste aventurile de pe strazile Bahiei ale unui grup de copii abandonati, ce isi duc veacul intr-o magazie parasita de pe plaja. In magazie salasluiesc in jur de 100 de copii parasiti, insa actiunea se concentreaza pe un grup mai restrans, pe liderii grupului: Pedro Glont, Vrajitorul, Schiopu', Cotoi, Viata, Rapa, Acadea (sper ca nu am uitat vreunul). 

Hoti si violatori la varste fragede, mereu fugind de politie si pastrand o stransa legatura si un cod de onoare doar intre membrii grupului, 'capitanii nisipurilor' duc o viata, aparent, plina de libertate si fara constrangeri venite din partea adultilor. Insa in spatele chipurilor hotarate si gata de a pacali in cele mai ingenioase moduri primul trecator pentru a face rost de bani de-o paine se ascund suflete de copii, ce isi doresc sa fie iubiti si acceptati, sa aiba parinti care sa ii mangaie cand sunt tristi, care sa ii curete si care sa le poarte de grija, sa poata sa se invarta in carusele si sa se joace, asa cum se joaca toti copiii la varsta lor, fara sa fie alungati de politisti.  

E un roman trist, o drama continua, de la viata generala pe care o duc copiii, pana la detaliile mai personale (iubirea pura si inocenta care se sfarseste tragic, sacrificiile, dorinta de dreptate si revolta, compromisuri pentru onoare si alegerea mortii in schimbul unei vieti in spatele gratiilor).

E un must-read! Gasiti cartea aici in engleza

9/10

Exista si o ecranizare recenta a cartii, poate va ajunge si pe la noi ...candva. :) Aici puteti vedea trailerul

'Al Cincilea As' de Rodica Ojog-Brasoveanu

Desi romanele politiste nu fac subiectul principal al lecturilor mele, i-am dat o sansa autoarei Rodica Ojog-Brasoveanu, mai mult intamplator decat in mod intentionat. 

'Al Cincilea As' urmareste o serie de evenimente din viata tinerei Magda Savu, spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intr-un oras de provincie din Romania. Magda, o tanara de 24 de ani, foarte frumoasa, este translator la Statul-Major german si locuieste in aceeasi casa cu Hartner, un important ofiter german, insa fara a exista relatii amoroase intre acestia. Viata Magdei se schimba radical cand se implica, mai mult sau mai putin din propria vointa, in actiunea unor 'amatori' (profesorul Roman Iuga, mos Toma, escrocul poreclit Chat Noir si copiii Irina si Traian) de a fura planurile de atac ale nemtilor. 

Planul va esua si grupul celor 6 eroi se va trezi luptandu-se, captiv, pentru a supravietui, sperand sa scape de mainile nemtilor, invatand lucruri noi despre ei si viata, despre cum unele lucruri extrem de banale pot devin atat de valoroase, despre moarte si despre sacrificiu. 

Atmosfera epocii, detaliile razboiului vazut din perspectiva unei tinere, intoarcerile de situatie, firul povestii adesea intrerupt de flashback-urile Magdei din vremea copilariei si a relatiei sale de iubire cu aviatorul Alexandru, replicile spumoase si prezenta dominanta a dialogului, toate astea fac din 'Al Cincilea As' un roman colorat, viu, un roman pe care il citesti intr-un weekend pe nerasuflate. Cum nu pot fi toate roz si frumoase, inchidem ochii la micile scapari, la grabirea deznodamantului, la usoara superficialitate in tratarea personajelor. 

Deznodamantul ramane sa il aflati voi. Cartea o gasiti aici.

6.5/10

'Prin foc si sabie' de Henryk Sienkiewicz

'Prin foc si sabie' de Henryk Sienkiewicz e, pana in momentul de fata, unul dintre putinele romane istorice care chiar mi-au placut. 

Actiunea, inspirata din evenimente reale din istoria Poloniei, are loc prin secolul XVII si urmareste revolutia ucrainenilor pentru libertate (1640). Pe langa descrierile detaliate ale scenelor de lupta si atenta conturare a personajelor, nu se putea sa lipseasca si o frumoasa poveste de dragoste, intre personajele Jan Skrzetuski si Helena Kurcewicz. 

Asadar, razboi si dragoste sunt principalele teme in jurul carora se invarte povestea. Sau dragoste in vreme de razboi, mai degraba. 

Desi mi s-a parut un pic greoi la inceput, romanul te captiveaza treptat. Autorul reuseste sa te transpuna in perioada respectiva si sa picteze o imagine realista a personajelor, locatiei si framantarilor vremii.

Daca nu l-ati citit inca, nu mai stati pe ganduri! Il gasiti aici.

8/10

'Cartea Gesturilor' de Peter Collett

Am o mica pasiune pentru psihologie (nu a fost suficient de aprinsa ca sa si urmez o cariera in asta), in special ma fascineaza sa citesc oamenii, sa inteleg ce gandesc ei de fapt in spatele gesturilor si/sau cuvintelor. Obisnuiesc sa evit cartile din categoria 'psihologie practica' pentru ca, ori am avut doar ghinion cu ele, ori chiar sunt facute doar de dragul de a fi facute. 

Cu toate astea, uite ca din cand in cand mai dau cu batul in balta si, in speranta ca de data asta o sa invat ceva interesant, ma afund in paginile unei carti de genul acesta. 

Despre Cartea Gesturilor a lui Peter Collett pot sa spun ca a fost suficient de in regula cat sa reusesc sa o termin (de obicei nu se intampla asta cu categoria mentionata), dar nu m-a incantat foarte tare. 

Intr-adevar, afli cateva chestii interesante, foarte multe de genul 'Ah, da, chiar, stiam asta!' si m-am trezit de cateva ori imitand inconstient gesturi despre care citeam. Insa exemplifica foarte mult pe politicieni si alte persoane publice foarte cunoscute (desi tehnica nu e rea, avand in vedere ca apeleaza la niste imagini usor de recunoscut pentru majoritatea, pe mine m-a cam plictisit, preferam sa se axeze mai mult pe poze cu oameni obisnuiti). 

Autorul trateaza mai multe categorii de gesturi (ale fumatorilor, ale politicienilor, indicatori ai dominantei, ai minciunii etc), cartea fiind impartita pe capitole in functie de categoriile respective. E foarte usor de citit, merge repede, capitolele sunt clar divizate, ici, colo mai rasare cate o poza. 

Nu va asteptati la fraze de genul: "Atingerea nasului e un semn sigur de minciuna", pentru ca lipsesc aproape cu desavarsire. Nu zic ca e vina autorului, el chiar explica adesea de-a lungul cartii ca foarte multe gesturi sunt interpretabile si folosite in contexte variabile. Doar sa nu va asteptati la un ghid sigur pentru descifrarea comportamentelor celor din jur :) 

In fine, per total poate fi un punct interesant de pornire pentru cei interesati de citirea celorlalti. 

Din pacate, parca nu imi vine sa ii dau mai mult de 5/10. Pentru cei interesati, o gasiti aici.

'Piramida' de Tom Martin

Din cand in cand, mai dau iama prin rafturile cu romane pline de aventura si suspans, dar cu povestioare usor cliseice si previzibile. De dragul citirii pe nerasuflate, de dragul teoriilor conspiratiei. 

Din punctul meu de vedere, aici intra si romanul Piramida, al lui Tom Martin. Autorul ridica o problema interesanta (despre care sper ca cei mai cititi in domeniu sa imi spuna daca are vreo baza reala sau nu): existenta unui mit, a unei legende care este, in esenta, aceeasi pentru toate marile popoare, mit care ar putea sa prevesteasca sfarsitul lumii sau.. ce inseamna mai exact acest sfarsit. As spune ca Tom Martin si-a pornit romanul de la toata agitatia creata de asa-zisa sfarsire a lumii in 2012. 

Pe scurt, lumea nu cunoaste acest mit, cu mici exceptii: cercetatori afaceristi cu intentii malefice (adica personajele negative) si cercetatori  cuminti (adica personajele pozitive) care vor sa salveze lumea din ghearele afaceristilor. 

Catherine Donovan, profesoara la Universitatea Oxford, primeste de la un profesor de-al sau un plic cu sapte harti, despre care nu stie de unde sa le apuce. Curand dupa asta, profesorul respective moare si Catherine miroase ca exista o legatura intre harti si moartea acestuia. Ea face echipa cu James Rutherford in descifrarea hartilor si se da startul unei curse contracronometru in decodificarea misterelor si oprirea sfarsitului, fiind nevoiti sa se si apere in tot timpul asta de personajele periculoase aflate pe urmele lor. 

Mie mi-a placut legenda pe care o prezinta autorul (oricat de putin adevarata ar fi ea) si problema pe care o ridica, legatura dintre toate marile popoare ale lumii. Mi-a placut suspansul cartii. O recomand iubitorilor genului si celor pe care nu-i deranjeaza povestioarele cliseice cu happy end. E genul acela de roman dupa care s-ar face un film cu Nicholas Cage. :))

Ii dau.. un 7.5/10 si o gasiti aici. 

'Vechiul Oras Imperial' de Yasunari Kawabata


De cand am facut o pasiune pentru Japonia si tot ce inseamna cultura lor (mai ales cea veche), caut tot mai multe carti care sa se bazeze pe acest subiect. Una din ele e cea de fata: 'Vechiul Oras Imperial', de Yasunari Kawabata, primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel in literatura, in 1968. Nu obisnuiesc sa ma orientez dupa ce si cate premii are un scriitor/carte, dar m-am gandit ca daca tot e asa tare scriitorul asta (nu mai auzisem de el), sigur e ceva de capul cartii. 

'Vechiul Oras Imperial' e o carte frumoasa, plina de sensibilitate. Actiunea are loc in vechea capitala japoneza - Kyoto -, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si are in vedere schimbarile prin care trece societatea japoneza in drumul spre occidentalizare. Toate aceste transformari sunt vazute din perspectiva tinerei Chieko, fiica proprietarilor unui mic magazin de materiale pentru chimonouri, ce face fata tot mai greu concurentei din afara. Frumoasa, sensibila, Chieko imbraca doar modelele create de tatal sau, modele vechi, traditionale, care prezinta un tot mai mic interes pentru noua societate in curs de occidentalizare. 

Printre nume de dinastii de care nu am mai auzit, printre referinte istorice si catre traditii mai mult sau mai putin cunoscute si printre gradini cu ciresi infloriti si peisaje descrise extraordinar, mai aflam ca Chieko e indragostita de un amic din copilarie - Shin'ichi -, dar parintii ar vrea sa o marite cu un alt baiat, dupa cum e traditia. Si ca sa puna capac, Chieko, copil adoptat, isi intalneste pur intamplator sora geamana - Naeko - si leaga aproape imediat o stransa relatie (te-ai fi asteptat la o adevarata drama, la emotii puternice si incertitudini). 

Esenta acestui roman sta in atmosfera descrisa, in micile detalii, in emotiile si melancolia stavilite undeva in spatele cuvintelor si in interiorul personajelor. E o carte frumoasa despre traditiile japoneze, dar se axeaza mai degraba pe traditiile ..emotionale. Despre ce si cum erau invatati sa simta. Despre simtul estetic. Despre iubire. Despre tristete. Despre spiritul de sacrificiu. 

8/10. O gasiti aici.

'Christine' de Stephen King

Nu ma impac deloc cu povestile horror, fie carti, fie filme, fie spuse in jurul focului. Nu-mi plac si pace. Pentru simplul fapt ca imi place sa traiesc odata cu personajele si sa ma transpun in mijlocul actiunii. Iar cand imaginile cu copii draguti care se transforma in diavoli, cu zombie urmarindu-te noaptea pe strada si cu criminali psihopati care casapesc totul in cale, cand aceste imagini se perinda prin mintea si prin fata ochilor mei.. ei bine, nu pot sa spun decat ca e un chin sa adorm noaptea cand sunt singura. Umbra unor picioare oprindu-se in fata usii, usa scartaind, umbra unui topor in camera...

Ok, sa trecem la oile noastre! M-am tot ferit de Stephen King, dar am auzit atatea laude la adresa lui incat am cedat si i-am dat o sansa. Am mers pe principiul 'Judge a book by its cover.. and title'. 'Christine', m-am gandit eu, suna soft. La urma urmei e vorba despre o masina, ce poate fi atat de horror?

M-am inselat amarnic. Ce-o fi si cu Christinele astea, nu stiu.. (avea si Eliade una.. poate va povestesc altadata).

Arnie (Arnold) Cunningham, este un adolescent de 17 ani exclus din grupurile tinerilor populari si adesea tinta glumelor si insultelor 'smecherasilor'. Singurul sau prieten este Dennis Guilder, care il salveaza adesea pe Arnie de la rautatile celorlalti. Insa prietenia lor incepe sa se destrame cand Arnie vede pe aleea unei case un Plymouth Fury '58 in stare deplorabila, de vanzare. Christine. Da, Christine e, de fapt, numele masinii. Dragoste la prima vedere, tot tacamul, o cumpara pe un pret de nimic de la batranul Roland LeBay, proprietarul. 

Nimeni nu e de acord cu masina, nici macar parintii, asa ca Arnie e nevoit sa o tina in garajul unui traficant. Incepe sa petreaca mult prea mult timp reparand masina, se rupe de familie, de Dennis. LeBay moare subit la scurt timp dupa vinderea masinii. Tinerii care isi bateau joc de Arnie mor pe rand in accidente de masina, iar criminalul nu lasa nicio urma.  Leigh, prima prietena a lui Arnie aproape moare sufocata in masina. Lista devine tot mai lunga, iar apropiatii incep sa miroasa ceva putred (hihihi, sper sa va prindeti daca cititi).

Evident, masina are un fel de 'mind of its own(er)'. Leigh si Dennis vor incerca sa o distruga dar.. oare vor reusi? :)

Desi multe intamplari mi s-au parut previzibile, romanului nu-i lipseste suspansul. Ce sa mai zic de scenele horror, care sunt cu duiumul. Cu putina imaginatie, te sperii singur :) Pentru fanii genului cred ca e o carte misto, pentru mine a fost doar o experienta interesanta. Oricum, se poate si mai rau (am terminat 'Orasul bantuit' doar din curiozitate, nu din curaj sau pasiune pentru genul literar). Asta e, sunt o fricoasa. ;)

'Panza de paianjen' de Cella Serghi

Daca tot scriu despre carti citite acum doua veri, trebuie sa scriu si despre 'Panza de paianjen' a Cellei Serghi. 

Romanul de fata spune povestea tinerei Diana Slavu. Poveste de viata si de dragoste, desfasurata aproape integral intr-un decor.. maritim (pe malul Marii Negre: Mangalia, Constanta, Balcic si cu mici 'opriri' in Bucurestiul interbelic). 

Tanara si frumoasa, Diana duce o existenta plina de neajunsuri materiale si eforturi ale familiei de a rezolva dificultatile financiare. Povestea ii urmareste copilaria, adolescenta si tineretea, evolutia influentata de problemele cu care se confrunta zi de zi. 

Fire visatoare, Diana se indragosteste de Petre Barbu, pe care il va purta mereu in suflet si in memorie, insa totul ramane la stadiul de simpla amagire. Intre timp, ea se casatoreste cu Michi si se indragosteste de Alex, pentru ca in final sa fuga la Paris, departe de amandoi. 

'Panza de paianjen' e un roman de dragoste dar, mai mult de atat, e povestea unei tinere, a transformarii sale, a vesnicului zbucium interior care nu o paraseste nicio clipa. Presarat cu foarte multe descrieri de atmosfera, romanul m-a cucerit prin zugravirea oraselului Balcic (tocmai pe mine, care ma plictisesc de moarte la descrieri interminabile), pe care mi l-am conturat clar in minte ca fiind un loc ideal pentru a duce o viata simpla pe malul marii. Ma tem sa il vizitez, pentru a nu-mi spulbera visele. 

Ca sa n-o mai lungesc cu vorba, e un roman frumos scris, care te face sa visezi. Il gasiti aici. 

9.5/10

'Lorelei' de Ionel Teodoreanu

Despre 'Lorelei' voi scrie din amintire. Am citit-o acum doua veri in tren spre mare, pe plaja si iar in tren, cand am reusit sa o termin. Nu stiu daca a fost neaparat contextul (cand citesc pe plaja, brusc au mult mai mult farmec cartile), dar tin minte ca mi-a placut tare mult. Nu mai mult decat urmatoarea carte despre care voi scrie, dar suficient cat sa o recomand. 

Lorelei (Luli, Lucica, Cica..) e o tanara adolescenta de care se indragosteste scriitorul Catul Bogdan in timpul calatoriei sale cu trenul pentru a participa la o comisie de bacalaureat in Galati. Diferenta mare de varsta nu il impiedica pe acesta sa o ia de sotie si sa isi imparta cu ea fericirea. Care fericire va fi scurta, dupa cum veti citi si voi. 

Cartea nu se rezuma la povestea lor de dragoste, din contra. O avem si pe Gabriela, prietena lui Luli, care la randul ei se indragosteste de Catul Bogdan si, ulterior, ii va scrie folosindu-se de talentul scriitoricesc al prietenei sale, iar acesta se va indragosti de cea care scrie (fara sa stie ca e, de fapt, Gabriela). Pentru ca da, Luli e inzestrata cu talent in ale scrisului insa, ocupata fiind sa se bucure de viata si sa isi faca sotul fericit, singurele sale scrieri se rezuma la scrisorile catre Gabriela. 

Avem, asadar, personaje pozitive si negative, avem poveste de dragoste si descrieri frumoase, avem fondul pe care are loc actiunea - atmosfera anilor '20-'30, avem evolutia unei prietenii (Luli - Gabriela), avem si drama. Ionel Teodoreanu a avut grija sa le imbine pe toate cu maiestrie. 

Cum am spus si la inceput, mie mi-a placut mult cartea asta si o recomand cu drag. O gasiti aici. 

8.5/10

'Padurea Norvegiana' de Haruki Murakami

Nu pot sa zic ca mi-a placut de Murakami de la bun inceput. Am gasit, mai degraba, o fascinatie pentru stilul lui de a scrie, usor haotic, cu fraze pline de mister si, poate, intelesuri ascunse (sau doar simple fraze insiruite cu maiestrie, inca nu m-am decis), pentru modul sau de a descrie atat evenimente banale cat si evenimente tabu cu o ciudata nonsalanta. 

'Padurea Norvegiana' e volumul care, cred, mi-a placut cel mai mult din cele ale lui Haruki Murakami pe care le-am citit pana acum. Concureaza strans cu '1Q84', dar cred ca va castiga.

Volumul de fata poarta titlul unei melodii de-ale trupei Beatles, melodii ce apar adesea mentionate in paginile cartii. 'Padurea Norvegiana' spune o poveste trista, cu un sfarsit usor ciudat si putin neasteptat. E o poveste tulburatoare despre dragoste si moarte. Desi, in general, sunt adepta happy end-urilor si a povestilor clasice de dragoste, in mod paradoxal chiar lipsa lor imi place la Murakami. Stie sa zugraveasca povesti de dragoste diferite de tot ceea ce am citit pana acum si totusi, analizate cu atentie, ele sunt banale, obisnuite, cu nimic diferite fata de ce mi s-ar putea intampla mie sau tie sau vecinului de peste drum. 

Pe scurt, e povestea de dragoste dintre Toru Watanabe si Naoko (povestita din perspectiva lui Watanabe, ca o amintire inca vie din vremea tineretii), iubita celui mai bun prieten al sau, Kizuki. Kizuki se sinucide, Naoko are probleme psihice si ajunge 'internata' departe de agitatia Tokyo-ului, intr-un fel de sanatoriu, complet diferit fata de sensul pe care il stim cu totii al cuvantului (adica de spital de nebuni).  Desi gandul lui Naoko se indreapta adesea in trecut, spre Kizuki, Watanabe o iubeste si isi da toata silinta sa aiba rabdare si grija ca ea sa isi revina, insa in viata lui apare Midori si, in final, sentimentele lui devin tot mai neclare. Toate astea pe fondul studentiei lui Watanabe, trai in camin si escapade nocturne in baruri si hoteluri. 

Sfarsitul e trist (desi, parca se insenineaza in ultimele randuri) si, pe tot parcursul cartii, am avut un sentiment sumbru, ca si cum in toate secventele era mohorat si ploua continuu. As putea la fel de bine sa-l amintesc pe Bacovia aici, cred ca s-ar pricepe de minune sa-mi descrie senzatiile. 

Dar tocmai asta mi-a placut atat de mult la carte. Faptul ca nu e doar o alta carte citita si asezata pe raft, ci iti impregneaza si anumite sentimente (in cazul asta, de tristete), fie ele doar pe moment. 

Am remarcat pe ici, pe colo, pasaje foarte asemanatoare cu secvente din '1Q84' si-mi place sa presupun ca ele chiar au fost puncte de pornire pentru acesta. 

O gasiti aici (mie-mi place la nebunie coperta). 

9.5/10

'Doamna Bovary' de Gustave Flaubert

Am citit povestea Doamnei Bovary, de Gustave Flaubert, acum vreo 3 ani (stiu sigur pentru ca articolul asta porneste de la niste notite din perioada respectiva) si, desi nu ma asteptam, mi-a placut. Nu ma asteptam sa-mi placa pentru ca se tot facea referire la ea in liceu, in special in comentariile la 'Enigma Otiliei' a lui George Calinescu, iar mie nu prea mi-au placut lecturile obligatorii (cu exceptiile de rigoare), asa ca eram reticenta in privinta ei. 'Enigma Otiliei' a fost, totusi, una dintre cartile care mi-au placut, asa ca i-am dat o sansa si Doamnei Bovary

Povestea se concentreaza in jurul.. doamnei Bovary. Neasteptat, nu? Ei bine, despre ea e vorba: Emma Bovary, sotia doctorului Charles Bovary. O usoara confuzie la inceput, pana te prinzi care anume e doamna Bovary la care face titlul referire (mama, fosta..). In fine, iti dai seama rapid ca Emma e personajul principal, tanara de care Charles se indragosteste profund si iremediabil si pe care o ia de sotie. Initial, perspectiva casatoriei o incanta pe Emma, mai ales ca ii ofera oportunitatea de a se muta la oras (actiunea are loc intr-un orasel francez de provincie, prin secolul XIX). Insa mai apoi, dragostea sotului si noul mod de viata ajung sa nu o mai multumeasca si Emma viseaza numai baluri la Paris si iubiri ca-n povesti. Cu amanti, ingroparea in datorii si tot tacamul, iar in final.. eh, hai ca nu va zic ce se intampla!

Din cate imi aduc vag aminte, esenta cartii nu sta in firul epic, ci in detalii, mai ales in cele legate de Emma. Trairile ei, emotiile, dorintele, iluziile, visele, nevoia de a trai o viata ca in povesti si banalitatea realitatii in care traieste zi de zi. Am regasit in carte chiar si un umor finut, subtil. Sau poate am vrut eu sa il vad?


8/10


'Arhitectura fericirii' de Alain de Botton


Cartea asta am citit-o pe la inceputul lui iulie si mi-a placut tare mult. Chiar m-am intrebat la momentul respectiv de ce n-oi fi citit-o mai demult?!  

Autorul, Alain de Botton, este un romancier, eseist si jurnalist elvetian. Nu este arhitect, din cate mi-a spus marele internet. Dar scrie frumos despre arhitectura. Foarte frumos. Interesant si captivant. Pe mine m-a cucerit si sunt nerabdatoare sa pun mana si pe alte scrieri interesante ale sale.  

"Arhitectura fericirii" e impartita pe capitole, subcapitole si teme, iar in paginile sale incearca sa raspunda la vesnica intrebare: 'Ce presupune o constructie frumoasa?'. Un raspuns concret nu veti primi (exista, oare?), insa modurile in care abordeaza problema si diversele unghiuri din care o priveste, va vor trezi interesul. Ca sa citez o colega de-a mea, autorul reuseste sa imbine in paginile cartii istorie, filozofie, psihologie. Eu zic ca ii iese bine combinatia. Adesea, de-a lungul frazelor, m-am trezit realizand ca si mie mi-au trecut unele dintre lucrurile respective prin minte, insa se intampla mai mult la modul intuitiv. Cum spuneam si intr-un articol anterior, e altfel cand pui sentimentul in cuvinte. 

Mi-a mai placut ca e extrem de abordabila si la indemana oricui. Nu ai nevoie de vaste cunostinte istorice sau filozofice pentru a intelege ce vrea autorul sa spuna. Nu foloseste cuvinte pompoase, nu ai nevoie sa o citesti cu dictionarul alaturi. Cred ca e ideala pentru boboceii (eu inca ma consider o boboaca) viitori-arhitecti sau pentru oricine altcineva care vrea sa isi extinda putin cultura generala sau sa incerce sa afle raspunsuri la dileme atat de ..obisnuite. 

Va recomand sa o cititi incet, cu rabdare. Rumegati atent frazele :) O gasiti aici. 

Sincera sa fiu, mie mi-a placut suficient de mult cat sa vreau sa o citesc inca o data, asa ca.. 10/10.

"Cladirile vorbesc - si vorbesc despre subiecte care pot fi deosebite intre ele. Vorbesc despre democratie sau aristocratie, despre deschidere sau aroganta, ureaza bun-venit sau ameninta, isi declara simpatia pentru viitor sau dorul de trecut."


'Trei intr-o barca' de Jerome K. Jerome


Aparuta pentru prima oara in 1889, Trei intr-o barca, scrisa de Jerome K. Jerome, trateaza calatoria a 3 prieteni (plus cainele!) cu barca pe Tamisa, intre Kingston si Oxford. 

Autorul descrie, din perspectiva sa, pataniile amuzante prin care cei 3 (4) trec de-a lungul calatoriei, cu un umor adesea bazat pe ironie si sarcasm. George, Harris si Jerome (autorul) se gasesc intr-o zi sa planifice o calatorie cu barca pe Tamisa, cu scopul de a-si 'intari sanatatea' (doar erau ipohondrii convinsi). Zis si facut, intamplarile comice incep sa curga una dupa alta inca de la impachetarea bagajelor (ce vorbesc, pe mine m-a amuzat de la prima pagina), pana la 'debarcarea' in Oxford. De ce am pus in ghilimele.. aflati voi din carte :) 

Cainele, Montmorency, ii insoteste la fiecare pas in aventura pe Tamisa. 

Ce mi-a placut: faptul ca Harris mereu stie 'un locsor dupa colt unde se gaseste ceva ce nu s-a mai pomenit in materie de bautura'. Mi-a placut ca descrie situatii banale si te poti regasi in cele mai multe dintre ele, dar le trateaza atat de comic incat nu poti sa nu recunosti ca ai patit-o si tu si sa faci haz de necaz. Mi-a placut umorul folosit, in general, pe tot parcursul cartii. Mi-a placut lupta lui Montmorency cu ceainicul. Si indignarea lui Jerome la vazul barcutelor ce nu se dau din calea barcilor cu aburi (cu referire la un capitol anterior - veti intelege ironia dupa ce cititi cartea). 

Si totusi.. nu mi-a placut ca nu m-a tinut lipita de ea. Nu e genul de poveste la care devorezi paginile ca un salbatic si nu lasi cartea din mana pana nu intorci ultima fila. E mai degraba o carte din care savurezi cate un capitol seara, in liniste, cu un ceiut alaturi, citind lent fiecare fraza si gustand umorul din ele. Asta e farmecul ei. 


Pentru mine, are un 9/10.

'In cautarea oii fantastice' de Haruki Murakami


Am inceput sa-l citesc pe Murakami cu volumul 'La sud de granita, la vest de soare', care mi-a placut, dar nu m-a impresionat foarte tare la momentul respectiv. Mi-a ridicat doar multe intrebari si, odata cu ultima pagina intoarsa, am simtit ca mai degraba citisem niste insemnari, o schita de roman, decat o poveste completa. 

Febra creata in jurul cartii '1Q84', m-a facut sa-i mai dau o sansa. Am devorat cele 3 volume dintr-o rasuflare, in cautarea de raspunsuri. Vroiam sa stiu, sa mi se explice de ce si cum, sa se elucideze misterul nascut la inceput. Insa finalul nu face decat sa lase totul plutind undeva in aer, sau sa dea nastere unui nou mister, mai mare. Nu primesti raspunsurile mult asteptate. Tot ce ai intuit si ti-ai imaginat de-a lungul cartii ramane la stadiul de 'poate'. 

Desi m-a lasat cu ochii-n soare, mi-a placut mult stilul de a scrie, imaginatia usor haotica, prezentarea unor elemente ireale/imposibile/fantastice de parca ar fi cafeaua din fiecare dimineata. 

'In cautarea oii fantastice'. Sincer, nu stiu cum sa o descriu. De fiecare data cand ma gandesc la scrierile lui Haruki Murakami si incerc sa le descriu, am senzatia ca imi scapa ceva. Il prind de picior, dar imi aluneca in clipa in care cred ca il tin bine. 

Am ramas din nou cu gura cascata cand am intors ultima pagina. La fel ca dupa 1Q84, simteam nevoia sa mai dau de un capitol, de o continuare. Dar nu. M-am intrebat si de data asta 'Atat?'. Da, atat. 

Inceputul mi s-a parut usor greoi si putin haotic (tipic, as spune). O poza aparent insignifianta da startul unei curse contra cronometru in cautarea oii fantastice. Dureaza putin pana te introduce in 'paine', dar odata ce te prinde misterul, paginile pur si simplu zboara una dupa alta. Vrei sa afli care-i treaba cu oaia! O parte din mister se elucideaza pana la urma, dar de asa maniera incat parca te baga si mai tare in ceata. E ca si cum autorul ar fi scos pur si simplu cateva capitole esentiale din roman si abia apoi l-ar fi publicat. 

Si totusi, e fascinant! Cum amesteca fantasticul cu realul, ca morcovii cu telina in supa, cum vorbeste de intalnirea cu Omul Oaie ca si cum ar fi ceva perfect normal pentru oricare dintre noi. Face toate astea cu o nonsalanta de speriat. Si iti ridica parul de pe ceafa, desi nu e deloc horror. Eu am terminat-o in miez de noapte, iar de-a lungul unor capitole trebuia sa imi tot repet ca nu e nimeni in intunericul din camera si ca nu exista nicio oaie fantastica. 

Ma intreb daca raspunsurile cautate sunt de fapt ascunse undeva printre randuri. Poate ar trebui sa citesc si recitesc cartea, cautand indicii sau explicatii deghizate in.. habar nu am in ce. Poate e mult mai mult in scrierile lui, decat am inteles eu pana acum. Sau poate ca nu. 

Oricum, o gasiti aici. :)

Nu stiu ce nota sa ii dau.. 7.5/10

'Am numarul tau' de Sophie Kinsella

Sophie Kinsella a devenit un fel de guilty pleasure pentru mine. Acum cativa ani era o adevarata febra cu cartile chick-lit (o fi si acum, dar am depasit eu momentul?), insa treptat s-a stins si am concluzionat ca nu merita investitia de bani si timp.

Totusi, Kinsella mi s-a strecurat pe sub piele. E singura autoare de chick-lit al carei stil de a scrie chiar mi-a placut si abia astept sa scoata un nou roman - sunt atat de lejere si simpatice, incat par un fel de pauza de la citit. 

Mi-au trebuit in jur de 12 ore aproape neintrerupte sa citesc 'Am numarul tau' cap coada. E ultimul roman aparut al Sophiei Kinsella si e.. ca celelalte. Eroinele ei par sa aiba aceleasi insusiri in fiecare volum (tinere, dragute, bune la suflet dar usor naive) si povestea urmeaza cam acelasi fir epic: eroina se indragosteste de tipul gresit, il cunoaste pe parcurs pe cel corect si totul se termina cu un happy ending previzibil. Insa decorul piesei e mereu altul. 

De data asta, Poppy, eroina cartii de fata, e pe punctul de a se marita cu fiul unor academicieni. Evident, ea nu se potriveste deloc familiei si se simte inferioara lor. In urma unor circumstante pe care nu le dezvalui, pune mana pe telefonul asistentei unui director executiv de la o firma importanta si, pentru a-l putea pastra o perioada, joaca rolul asistentei, redirectionand mesajele catre respectivul. Dar bineinteles ca incepe si un schimb de mesaje intre cei doi si.. to cut the long story short, spoiler alert, vor ramane impreuna si se vor iubi ca in povesti. 

Cartile Sophiei mi se par reteta perfecta pentru o comedie romantica tipic americana, usoara, care te face sa visezi la cavaleri pe cai albi si care te inveseleste din cand in cand, daca nu e consumata in exces (ce-i prea mult strica). Nu e nevoie sa iti bati capul cu intelesuri ascunse, metafore complicate, doar sa savurezi povestea si sa iti imaginezi. Poate doar sa te gandesti ce actor s-ar potrivi in fiecare rol :)

Mie mi-a placut si o sa fiu generoasa, ii dau 9/10. O gasiti aici ca ebook.

'Shogun' de James Clavell

Incep seria de articole cu una dintre cartile mele preferate, anume Shogun a lui James Clavell

Cartea asta am citit-o acum cativa ani si multe dintre detalii mi s-au estompat in memorie, insa nu am uitat senzatia pe care mi-a lasat-o dupa ce am terminat-o. Inca eram captivata de poveste, imaginatia mea se oprise pe Japonia secolelor XVI-XVII si rememoram intamplari, incercand sa dau evenimentelor un alt curs si sa gasesc un alt final povestii. Poate unul putin mai fericit. 

Nava olandeza 'Erasmus' naufragiaza pe tarmul Japoniei, iar capitanul englez Blackthorne e luat prizonier impreuna cu restul echipajului ramas in viata. De aici incolo, povestea se axeaza pe transformarea lui Blackthorne (numit Anjin-san de catre japonezi) si integrarea sa in noul mediu, complet diferit fata de Anglia secolului XVII, pe apropierea sa de unul dintre conducatorii Japoniei, pe intrigi politice tesute si retesute, pe lupte si razboaie, pe dragostea (evident, interzisa) ce se naste intre el si o tanara japoneza si, mai ales, pe ritualurile si traditiile Japoniei vechilor samurai. 

Cartea se bazeaza pe evenimente si personaje reale (povestea pleaca de la ascensiunea politica a daimyo-ului Tokugawa Ieyasu, care apare ca Toranaga in carte), iar descrierea traditiilor orientale si a codului de onoare al samurailor te captiveaza si te vrajeste (cel putin pe o necunoscatoare ca mine). Shogun mi-a trezit pofta de a cunoaste cat mai mult despre Japonia si, sper, de a o vizita intr-o zi (da, stiu, nu mai e ca atunci, dar totusi, am speranta ca spiritul vremii s-a pastrat undeva ascuns).

Mi-a placut atat de mult, incat am ocolit toate celelalte volume asemanatoare ale lui James Clavell, de teama ca nu vor fi la fel de bune.


10/10.