"Oameni din Dublin" de James Joyce

Pe la a 4-a povestire, "Oameni din Dublin" a reușit să mă prindă bine de tot. 

De la primele rânduri te introduce direct în miezul unei întâmplări, în viața unor oameni. Primele 2 povestiri nu aveau nicio legătură aparentă între ele și asta mi-a trezit interesul, dar când nici a 3-a povestire, nici a 4-a, nu se legau, am rămas debusolată.

Atunci am înțeles despre ce e vorba. Povestirile nu trebuie să aibă nicio legătură între ele, cel puțin nu una aparentă. E exact cum spune titlul: oameni din Dublin. 

Imaginați-vă o musculiță care îți intră nevăzută pe geam, stă o scurtă vreme și apoi pleacă. Cam cât poate să observe musculița din viața ta în momentele acelea, cam atât ține și fiecare dintre povestirile astea. 

După ce m-am prins cum stă treaba, nu am mai reușit să simt că fac parte din poveste, cum fac adesea când citesc un roman, ci mai degrabă priveam totul de la distanță, cumva în ansamblu. Exact același sentiment pe care îl am când arunc câte un ochi pe geam seara și văd luminile aprinse la blocurile din față. Umbre se perindă pe la unele ferestre, din altele răzbate lumina albastră a televizorului. Mă roade și în mă fascinează curiozitatea să aflu ce fac toți acești oameni în exact același moment. 

Despre asta e "Oameni din Dublin", o carte care mi-a plăcut mult (cu excepția unei povestioare pe care am găsit-o pur și simplu plictisitoare) și pe care o recomand. În ultima povestire, se repetă un nume dintr-o altă povestire anterioară, ceea ce m-a pus pe gânduri dacă n-oi fi trecut prea repede peste carte și am ratat alte legături subtile între personaje. Cred că va trebui să o mai citesc o dată :))

"Trilogia New York-ului" de Paul Auster

Pentru mine, cartea asta a fost o pierdere de timp și de nervi. Am citit-o până la final sperând că o să se întâmple ceva interesant pe parcurs sau că povestea o să capete sens, cumva, măcar la final. Îmi pare rău că nu am lăsat-o de la primele pagini, cum am vrut inițial.

Cartea cuprinde, de fapt, 3 povestiri "psihologico-suspanso-polițiste" care sunt cumva interconectate, dar nu în mod concret, sau cel puțin nu ca să conteze, ceea ce după mine ar fi fost o idee mai bună să răstoarne puțin situațiile și să te pună pe gânduri. Ultima dintre ele a fost cea mai ok și interesantă, dar nu suficient să îmi schimbe părerea despre carte. 

În fine, concluzia e că nu mi-a plăcut deloc, așadar nici nu o recomand, dar dacă cineva e totuși curios să o citească, dați de știre și mă scap cu drag de ea. :))

"Jocul Ripper" de Isabel Allende

Am vrut să renunț la cartea asta după primele pagini, dar m-a mânat curiozitatea și i-am mai dat o șansă. Apoi.. a reușit să mă prindă și nu m-am lăsat până nu am terminat-o. 

Romanele polițiste nu sunt deloc, deloc genul meu, dar "Jocul Ripper" e cumva mai.. soft, ca să zic așa. Povestea are loc în San Francisco, în zilele noastre, și urmărește o serie de crime, aparent fără legătură între ele, dar în spatele cărora se află aceeași persoană. 

Amanda, o adolescentă de vreo 17 ani, este fiica lui Bob, șeful Departamentului Omucideri din cadrul poliției locale și a Indianei, o "vindecătoare" modernă. Împreună cu bunicul Blake și o mînă de puști din alte colțuri ale lumii, pe net, Amanda încearcă să elucideze misterul crimelor (adică ce fac ei e de fapt jocul Ripper) și.. mai apoi să și împiedice una. 

Nu voi intra în multe detalii; ideea e că mai apar, evident, și alte personaje interesante în peisaj care fac povestea mai captivantă. Când am citit descrierile cărții, Amanda părea să fie un fel de personaj central; chiar și în carte e numită "maestra" de ceilalți jucători Ripper. Ei bine, mie una nu mi s-a părut că accentul cade pe ea în vreun fel (ba chiar nu pare să aibă vreun rol deosebit în descoperirea criminalului, e doar o puștoaică încrezută), iar toată treaba cu jocul online pare a fi inserată doar pentru a mai oferi câte un indiciu pentru cititori. Povestea tinde să se învârtă în jurul Indianei și al lui Ryan Miller (vedeți voi cine e)  și ce mi-a plăcut cel mai mult la carte e felul în care e scrisă, sub forma unui jurnal, fiecare zi abordând un alt personaj. 

A, da! Dacă spre final deja era clar cine e criminalul... ultimele pagini m-au surprins, nu mă așteptam deloc la ...vedeți voi. 

Finalul e tristuc, dar nu lacrimogen. E un fel de.. "oh well, life goes on". Mi-ar fi plăcut un final mai fericit, dar asta e. 

Ce să vă mai zic.. dați de știre ce impresie v-a lăsat după ce o citiți! :)

"Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez

Tânjeam să citesc cartea asta, atât de lăudată, de foarte, foarte multă vreme. Într-un sfârșit am reușit să pun mâna pe ea, prin noiembrie anul trecut. Am început-o cu mult spor și nerăbdare, dar deși primele capitole mi s-au părut fascinante și promițătoare, curând am ajuns să o detest din tot sufletul.  

Țin să vă spun că nu știam nimic, nimic despre ce conține; am fost încântată de primele pagini, cu o poveste ireală și totuși atât de ingenios spusă încât fiecare detaliu pare palpabil. Cartea asta e ca un vis în care, deși se întâmplă lucruri ce sfidează legile realității, ele totuși sunt cât se poate de normale în mintea ta.

Dar pe mine m-a obosit. În special arborele genealogic interminabil și întortocheat datorită repetării acelorași nume și motivele recurente parcă în mod excesiv (teme ca incestul, relațiile cu minori, etc). Și abia am ajuns pe la o treime din carte! 

Ora de citit din fiecare seară devenise o corvoadă, așa că am decis să renunț complet să o mai citesc. Cred că pot număra pe degetele de la o mână câte cărți am detestat atât de tare încât le-am lăsat baltă.

Pe scurt, e vorba de familia Buendia (n-șpe generații), care trăiește în Macondo, un sat fictiv întemeiat de Jose Arcadio Buendia, first of his name, cum s-ar spune, și practic povestea îi urmărește îndeaproape pe Jose Arcadio și urmașii lui, dar și evoluția treptată a satului. Cartea asta îmi pare perfectă pentru chinuit elevii de liceu la ora de română, pentru că poate fi interpretată în nenumărate feluri și include nenumărate elemente de analiză, ideale ca subiecte de BAC.

Dacă vă faceți curaj să o citiți sau ați citit-o deja, vreau să aud părerile voastre! Cum vi s-a părut? Poate totuși nu am reușit să îi pătrund eu sensul și ar trebui să îi mai dau o șansă... la urma urmei, autorul a luat un Nobel pentru ea!

P.S. Dacă aveți ceva recomandări de cărți scrise de autori contemporani, dați de știre! Dar să nu fie drame/ tragedii/ crimă. Merci!

"Tales of the Alhambra" de Washington Irving

*An Nou Fericit!*

Am cumpărat cartea asta chiar de la poalele Alhambrei, de la o mică librărie din inima Granadei, ca suvenir a vizitei mele acolo. 

Asta se întâmpla în vara lui 2014 și abia ieri am reușit să o termin de citit. 

Am prostul obicei să îmi imaginez mult prea multe despre subiectul unei cărți înainte să dau prima pagină și nu am făcut excepție nici de data asta. A fost suficient să citesc titlul și să răsfoiesc paginile cu scene frumos desenate, ca să îmi fac deja o imagine mult prea amplă despre ceea ce îmi doream să îmi povestească Irving. Mai adaugă și plimbatul printre curțile minunate ale Alhambrei, care au amplificat și mai mult imaginația, și am obținut rețeta unei dezamăgiri.

Am vrut povești cu prințese orientale, cu răpiri și dansuri printre văluri, cu intrigi și magie. 

Drept să spun, cartea cuprinde toate astea, dar într-o proporție mult mai mică decât îmi doream eu. Autorul dedică destul de multe pagini experienței lui strict personale, descrierilor detaliate ale palatului și împrejurimilor sau altor legende pe care eu una nu le-am găsit suficient de interesante, ceea ce m-a plictisit și a cauzat tărăgănarea cărții pentru mai bine de un an. 

Mi-au rămas în memorie 2, poate 3 povestiri. Stau și mă gândesc dacă ar fi fost mai bine să citesc cartea asta înainte de a vizita Alhambra - probabil vizita ar fi avut alt farmec, recunoscând încăperile descrise de autor și legând poveștile de ele. Așadar, vouă vă recomand să nu faceți ca mine! Mai bine o citiți în drum spre Alhambra (care apropo, e neapărat de vizitat)!

Cum am zis, eu am luat cartea chiar din Granada, dar am găsit-o pentru voi aici, în limba engleza.