"1984" de George Orwell

 Nici n-aveți idee de când mă străduiesc să citesc cartea asta! Am început-o acum mai bine de 2 ani în engleză, pe telefon, la cursuri și nu reușeam nicicum să mă țin de ea. De fiecare dată când o reluam era un efort să îmi amintesc pe unde rămăsesem și ce s-a întâmplat înainte. 

În sfârșit, am reușit să pun mâna pe ea în română și am citit-o cap coadă.

Dacă ar fi să o descriu într-un singur cuvânt, atunci aș spune că e sinistră. Cum ar fi să fi permanent urmărit, până în cele mai intime momente sau gânduri, iar libertatea ta de exprimare și existență să fie, de fapt, o mare iluzie, în modul cel mai teribil? Povestea îl urmărește pe Winston, un tip care face parte din clasa de mijloc a unui sistem totalitar condus de Fratele cel Mare, Partidul. Sătul să ducă o viață absolut monotonă, mereu urmărit, înconjurat de fanatici susținători ai Partidului cu creierele spălate, în lipsuri crunte de la mâncare decentă la cele mai elementare obiecte de uz necesar, Winston caută o scăpare, în speranța că nu e singurul care detestă Partidul.

Citind cartea, treceam prin 2 tipuri de stări, care se tot repetau la fiecare câteva pagini. De la "vaaai, dar asta se întâmplă și azi!", la "naaah, nu are cum să se ajungă la asta".

Nu pot să spun că mi-a plăcut. Am citit-o cu nerăbdare pentru că am vrut să îi aflu sfârșitul, dar mi s-a părut tristă. Nu, nu tristă! Sinistră! Sinistră pentru că tot ce scrie acolo ar putea foarte bine să se întâmple acum. Te pune serios pe gânduri și o recomand de citit. Dar să nu vă așteptați la panseluțe și fluturași sau la vreun happy ending. :)

O găsiți aici.

Sunt curioasă acum să citesc și cartea lui Aldous Huxley - Minunata lume nouă. Ați citit-o? Ce părere v-a făcut?

"Hoțul de vinuri" de Peter Mayle

Salutare!

Constat cu bucurie că, deși nu am mai scris de atât de multă vreme, micul meu blog încă primește vizite. Mulțumesc tuturor celor care (încă) mă urmăresc! Sper ca părerile mele subiective despre cărțile citite să vă fie utile!

Nu am mai scris de mult pentru că.. nu am mai (prea) citit. E destul de dureros să caști gura prin librării, să te pierzi între atâtea titluri apetisante, iar coperțile să îți fure privirea, doar pentru ca apoi să îți amintești de teancul de cărți de pe noptieră și lista kilometrică de "want-to-read". Am încercat să mă orientez spre cărți de istorie (de la arhitectură până la civilizația inca) - adică, mai pe șleau, le-am început pe toate și nu am terminat niciuna. Mă simțeam de parcă citeam ceva din obligație pentru școală.

Să trec direct la subiectul zilei, am reușit totuși să citesc recent o carte pe care o aveam de mult în listă și am primit-o cadou de curând: "Hoțul de vinuri", de Peter Mayle. Despre cărțile lui Peter Mayle am mai vorbit și mi-era dor să mă amuz la fel de bine citind.

Aveam așteptări mari de tot de la cartea aceasta.. și m-a dezamăgit. Nici nu se compară cu primele 2 volume din seria despre Provence, pe care vi le recomand cu drag și acum.

"Hoțul de vinuri" se vrea un fel de roman polițist ușurel și spiritual, dar nici acțiunea nu mi se pare bine închegată, nici personajele bine caracterizate, iar glumele sunt departe de a fi savuroase. Recunosc, totuși, că am zâmbit de câteva ori.

Despre rezumat nu prea am ce să zic fără să dau prea multe detalii. Titlul spune tot: cineva fură niște vinuri super scumpe, iar în peisaj apare eroul-detectiv, acompaniat de o frumoasă franțuzoaică, în căutarea vinului furat.

Nu e o carte așa de rea încât să spun că nu merită nicio șansă. Poate o veți găsi mai amuzantă dacă nu ați mai citit nimic de Peter Mayle înainte (dacă vă interesează, o găsiți aici). Dar dacă ați citit seria despre Provence, mai bine o lăsați baltă.

Sunt curioasă, dacă ați citit-o, vouă cum vi s-a părut?

"Tuareg" de Alberto Vasquez-Figueroa

Am citit-o în doi timpi și trei mișcări. Povestea curge frumos, ușor și rapid, e o carte ideală pentru a-ți ține de urât într-o călătorie de câteva ore sau câteva seri înainte de culcare (cazul meu). 

E vorba despre un tuareg, unul dintre ultimii locuitori ai deșertului, a cărui ariditate și întindere echivalează pentru acesta și familia sa cu libertatea. Ținându-se cât mai departe de orașe și soldați, într-o perioadă de intensă restructurare a acestora, cu trădări politice și lovituri de stat (nu e foarte clar în ce țară se desfășoară acțiunea, nici în ce perioadă anume și nici nu am stat cu harta în mână să cercetez; cert e că totul are loc după retragerea francezilor), tuaregul nostrul, pe nume Gacel Sayah, duce un trai liber și liniștit împreună cu familia sa printre dune de nisip.

Pacea îi e tulburată când cineva îi încalcă cea mai sfântă și veche tradiție - cea a ospitalității -, omorându-i un oaspete și răpindu-l pe celălalt. Gacel nu poate să accepte jignirea și pornește în căutarea răzbunării. De aici încolo, personajul principal trece prin întâmplări ce îl întăresc fizic și psihic, dezvoltându-l ca și caracter, însă, SPOILER, lumea sa se va prăbuși brusc, iar sfârșitul este tragic. Te pune puțin pe gânduri. 

Personal, mă așteptam la o răsturnare de situație, dar ușor diferită de cea care are loc. O să vedeți când citiți cartea. ;)

Nu știu dacă e prima carte a autorului sau traducerea nu e foarte grozavă, dar aș găsi ce comenta pe tema asta. O să evit să caut nod în papură și vă spun doar că, per total, merită să îi acordați o șansă!

O găsiți aici ca ebook. 

"Bucureşti şi Stambul" de Richard Kunisch

Trebuie să recunosc că în cazul de faţă m-a cucerit instant coperta şi nu am rezistat să nu cumpăr cartea pe loc, deşi nu ştiam mare lucru despre ea. Richard Kunisch e un visător german ce povesteşte despre călătoria sa cu vaporul pe Dunăre de la Budapesta până la Marea Neagră şi apoi peste mare până la Istanbul, undeva pe la sfârşitul secolului XIX. 

E interesant de observat cum se călătorea pe vremea respectivă şi cum era privită fiecare naţie şi lumea în general. Foarte amuzante mi s-au părut unele descrieri ale oraşelor româneşti, prin simplul fapt că unele aspecte se păstrează şi azi, poate chiar intacte."Bucureştiul nu are nicio stradă care pe vreme de ploaie prelungită să poată fi trecută fără primejdie, în trăsură sau pe jos, dar oraşul are o operă italiană, un teatru francez şi un altul valah.". Altele, în schimb, nu (mai) sunt atât de poetice cum le descrie Kunisch. 

Poate uşor cu reproş, mai remarc că din toată călătoria sa, cel mai mult i-a plăcut Istanbulul, unde a şi petrecut cel mai mult timp, de altfel. La urma urmei, e de înţeles toată fascinaţia generată de o cultură atât de diferită de cea Occidentală. Partea asta a cărţii mi-a plăcut şi mie cel mai mult, probabil şi autorul a fost mai inspirat şi a scris mai cu drag. 

În rest, vă mai spun că e o carte frumoasă, dar că m-am "chinuit" cu ea luni în şir, fiind plină de descrieri, epitete, metafore, fraze poetice. M-am cam obişnuit cu cărţi mai uşurele în ultime vreme, pe care le pot parcurge mai rapid. Ei bine, cu "Bucureşti şi Stambul" nu merge aşa!

Vă mai las un citat care mi-a plăcut mult (e vorba de un palat din Istanbul):

"Splendoarea naturii lui se desfășoară la vedere, dar viața lăuntrică îi este acoperită de voaluri ca frumusețea femeilor sale, iar turiștii care au scris despre Orient n-au văzut de cele mai multe ori decât vălul."

"Micul prinț" de Antoine de Saint-Exupery

Încep anul 2015 cu una dintre cele mai simpatice cărți pe care am avut ocazia să le citesc! 

Vă spun doar atât: te pune pe gânduri. 

Singurul regret e că nu am citit-o mai demult, mai în "tinerețe". Nu spun că ar fi o carte (doar) pentru copii. Nu contează vârsta, important e să nu fi devenit "oameni mari" care iau lucrurile prea în serios. ;)

Serios, puneți mâna și citiți cartea asta. Sau măcar faceți-o cadou copiilor voștri. Dacă vă grăbiți, o puteți găsi aici. 

An nou fericit!