"Blândețea nopții" de F. Scott Fitzgerald


 Mi-a plăcut "Marele Gatsby", așa că am adăugat, din prea mult zel, încă vreo câteva cărți ale autorului pe lista de "must read". Mare greșeală. 


"Blândețea nopții" am citit-o în engleză (Tender is the night) și m-am chinuit o grămadă cu ea. Începuse promițător și chiar mă captivase, plus că vocabularul e extrem de bogat și mă bucuram că mai șterg puțin praful de pe cunoștințele mele de engleză. Dar apoi... nu știu. S-a transformat pe nesimțite într-o înșiruire extrem de plictisitoare de descrieri ale unor stări ale personajelor și evenimente care, cel puțin la prima vedere, păreau inutile. M-am plictisit atât de rău, încât singurul motiv pentru care mă mai chinuiam să citesc încă o pagină era faptul că nu aveam altă carte pe telefon să îmi omor timpul pierdut la facultă sau în tren. 

Povestea îi urmărește pe Dick și Nicole Diver, un cuplu tânăr, pe la începutul secolului XX (după primul război mondial). În urma unor traume din copilărie, Nicole a devenit schizofrenică. Dick e psihiatru și o persoană foarte îndrăgită de toți cei din jur. Cei doi țin mult timp legătura, ulterior se căsătoresc și duc o viață fericită, până când, în urma mai multor întâmplări, asistăm la vindecarea lui Nicole și decăderea lui Dick. 

Recomand cartea asta doar fanilor lui Fitzgerald, vă zic sincer și cu părere de rău că pe mine m-a plictisit teribil. O găsiți gratis aici ca și pdf (în engleză) sau aici de cumpărat în română.  


"5 ani la Auschwitz" de Wieslaw Kielar

De când am vizitat fostul lagăr de concentrare Auschwitz, acum vreo 3 ani, mi-am tot promis că fie voi citi o carte pe tema asta, fie voi urmări un documentar consistent, pentru a-mi face o imagine cât mai completă a evenimentelor ce au avut loc acolo (ce-o fi fost în capul meu să vreau asta, nu știu). A trecut timpul și nu mi-am găsit timp nici pentru una, nici pentru alta, până acum câteva săptămâni când mi-a picat în mână cartea lui Wieslaw Kielar. O aveam de ani de zile ascunsă prin bibliotecă și nu făcea decât să adune praf. I-am dat o șansă. 
Pot să vă spun că la unele paragrafe ți se ridică părul de pe ceafă sau ți se întoarce stomacul pe dos. Autorul relatează cât se poate de sincer și exact întâmplările la care a fost martor. Și îmi place felul în care o face, pentru că pur și simplu descrie ceva ce se află în fața sa în așa fel încât te face și pe tine să te simți martor.

Wieslaw Kielar e de origine polonez și fost deținut scăpat viu din Auschwitz. Este unul dintre cei ce au ajuns în lagăr cu primul transport și l-a părăsit cu foarte puțin timp înainte de căderea acestuia, așadar relatările sale urmăresc practic aproape toată perioada de funcționare a celor 2 lagăre Auschwitz Birkenau (a fost mutat  la un moment dat dintr-unul în celălalt).

Citeam descrieri macabre, care mă revoltau și mă întristau și totuși nu mă puteam opri din citit. Pe final am grăbit totuși procesul, pentru că începuse, cumva, să mă plictisească, dar parcă și din cuvintele autorului răzbătea un fel de resemnare, de moleșeală. Am aflat o perspectivă din interior, o descriere și confirmare a atrocităților suferite de oameni de cele mai multe ori complet nevinovați.

Mă bucur că am citit cartea asta, dar cert e că nu mă mai interesează subiectul, cel puțin pentru o vreme de-acum încolo. Nu știu unde să vă recomand să o găsiți... încercați printre rafturile din spate ale bibliotecii :)

"Legile fundamentale ale imbecilității umane" de Carlo M. Cipolla

La recomandarea unui prof, am vrut și eu să aflu care or fi legile fundamentale ale imbecilității umane. 

Trebuie să recunosc că persoana care a făcut recomandarea a "supravândut" puțin cartea asta, dar e cât se poate de simpatică și dureros de adevărată. 

O citești rapid într-o oră - două, deși eu am tras de ea zile în șir, încercând să-i savurez cât mai multă vreme umorul. O să afli în ce tipuri de persoane se împarte societatea (dacă nu intuiai deja...), ce îi caracterizează pe fiecare și care-i treaba cu imbecilii, totul cu grafice, teoreme, ce să mai, tot tacâmul (autorul era profesor de istoria economiei). La final, o serie de grafice numai bune de completat cu analiza persoanelor din jurul tău, asta ca să îți dai seama de ce fel de oameni ești înconjurat (dacă nu știai deja...).  

Eu încă nu m-am apucat să le completez, dar poate sunteți voi interesați, așa că o găsiți aici. Oricum, cartea merită cel puțin pentru hazul pe care îl are. 

"I Know Why The Caged Bird Sings" de Maya Angelou

Nu mai știu când și cum a ajuns cartea asta pe lista mea de "to-read", cert e că abia acum am ajuns la ea. Habar nu aveam cine e Maya Angelou înainte să citesc cartea, iar acum știu mai multe decât am crezut că voi afla vreodată. 

E una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme sau poate chiar în toată viața. E vorba de o autobiografie, Maya povestind întâmplări din viața sa de la 3 până la 17 ani. Acțiunea e plasată în câteva state din sudul SUA, în perioada de dinaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Foarte abordată este tema rasismului, Maya fiind afro-americană și suferind încă de la o vârstă fragedă de un complex de inferioritate din cauza asta. Apoi, relația absentă cu părinții, care îi trimit pe ea și pe fratele său, Bailey, să fie crescuți de bunica dinspre tată. Toate întămplările prin care trece îi modelează caracterul și o ajută să își definească identitatea, transformând-o dintr-o copilă neajutorată într-o femeie puternică. 

Deși e ușor tristă și emoționantă, nu îți trezește deloc mila, ci admirația.  

Plus, e superb scrisă, merită citită fie și doar să vă îmbogățiți vocabularul! Din păcate nu știu să fi fost tradusă în română, dar o găsiți aici în engleză

Serios, o recomand din toată inima și aștept să îmi spuneți părerile voastre! <3

Vă las cu câteva citate pe care mi le-am notat pe parcursul lecturii:

“All knowledge is spendable currency, depending on the market.”

"[...] since they didn't have to be feared, neither did they have to be considered."

"I reasoned that I had given up some youth for knowledge, but my gain was more valuable than the loss."

"The unsaid words pushed roughly against the thoughts that we had no craft to verbalize, and crowded the room to uneasiness."

"See, you don't have to think about doing the right thing. If you're for the right thing, then you do it without thinking."

"Iubirile croitoresei" de María Dueñas

A trecut ceva vreme, hm? :)

Ei bine, nu am dispărut nicăieri, doar că mi-a luat cam ..7 luni să termin cartea despre care vă povestesc azi și anume "Iubirile croitoresei", de María Dueñas

Am citit-o în spaniolă, din dorința de a-mi îmbunătăți cunoștințele lingvistice. Din păcate, cartea nu m-a captivat de la bun început și chiar mi s-a părut puțin greoaie, plictisitoare (posibil și din cauză că nu-mi venea foarte ușor să citesc în spaniolă pe atunci), așa că zăcea și câte 2 săptămâni acumulând praf pe noptieră până mă apucam să mai citesc câte un capitol. 

Despre ultimele 100-150 de pagini pot să spun că au fost exact opusul. Fie din cauză că spaniola mi s-a îmbunătățit, fie a fost de vină plictiseala de acasă sau pur și simplu acțiunea cărții a luat avânt și evenimentele se succedau mai repede și mai interesant, ideea e că am devorat ultimele capitole în doar câteva zile. 

Povestea nu mi-a lăsat nicio impresie concretă, nu pot să zic nici că mi-a plăcut, nici că mi-a displăcut. A fost ok pentru citit seara sau pe plajă câte un capitol din când în când.

Titlul românesc nu mi se pare cel mai potrivit (nici coperta, de altfel), pentru că la urma urmei principalul subiect nu sunt tocmai iubirile Sirei, croitoreasa personaj principal. Acțiunea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial, iar povestea o urmărește pe Sira Quiroga, o tânără croitoreasă de la Madrid care  (PUȚIN SPOILER!) ajunge în Tánger (Maroc) cu iubitul său. Tipul o părăsește, lăsând-o fără o lețcaie și îngropată în datorii. Se instalează în Tetuan (Maroc) și pune pe picioare un atelier de modă pentru elegantele străine din Maroc, își plătește datoriile, bla bla, prieteni englezi, bla bla, poveste de dragoste, bla bla, înapoi la Madrid, bla bla, serviciile secrete britanice, bla bla, final deschis care îți lasă imaginația să aleagă ce vrea ea.

Aș spune că e o carte destul de ușurică. Bine scrisă, dar ușurică. Acțiunea mi s-a părut destul de liniară, fără mari suișuri și coborâșuri, fără capitole care să nu mă lase să dorm până nu citesc ce se întâmplă mai departe.

Dar partea bună e că acum sunt mai brici la spaniolă. :))

Pentru ceva lejer de citit seara, o găsiți aici în română. Este și film serial, apropo, dar mi se pare mai bună cartea (deși filmul îmi place pentru decor).

'Tess d'Urberville' de Thomas Hardy

Hmm. Tough one!

Per total, pot să spun că mi-a plăcut cartea asta. Am simpatizat-o pe Tess, care la urma urmei e doar o victimă în toată povestea (însă trebuie să recunosc că la unele secvențe m-a enervat la culme pentru simplul fapt că mi se părea prea ...bleagă, prea naivă, prea stresa(n)tă. Ce-i drept, nu am fost contemporană cu ea să pot înțelege pe deplin cât de mare influență poate avea percepția societății asupra regulilor de etică ale timpului respectiv). În schimb, mi-a displăcut Angel aproape din prima clipă și mai ales după  ce a lăsat-o baltă pe Tess tocmai într-un moment nasol, când trebuia să fie lângă ea. Mi-a displăcut chiar mai mult decât Alec, care așa profitor și nesuferit cum era, i-a întins totuși lui Tess o mână de ajutor în repetate rânduri.

Câteva secvențe mi-au rămas puțin nelămurite dar în fine. E prima și singura carte de Thomas Hardy pe care am citit-o și parcă mă mănâncă degetele să spun că nu e tocmai cea mai bună, însă ar fi nejustificat, de vreme ce nu am termen de comparație. Poate îmi spuneți voi :)

Ca să rezum totul într-o frază, povestea se învârte în jurul lui Tess, o tânără naivă de la țară care se lovește de răutatea societății în care trăiește (Anglia, secolul XIX). Poate că răutate nu e termenul potrivit, ci mai degrabă egoism - pentru că fiecare e pentru el însuși, pentru propriul interes și pentru că personajele au tendința de a vedea paiul din ochiul celuilalt, dar nu și bârna din al lor. 

O găsiți aici
       

'Idiotul' de Fiodor Dostoievski

Cu mare părere de rău trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut (aproape) de nicio culoare cartea asta. Pe cât de mult mi-a plăcut 'Crimă și pedeapsă', pe atât de mult m-a călcat pe nervi 'Idiotul'. Am crezut că nu o mai termin, după ce m-am lungit câteva luni și am reușit într-un final să mă ambiționez și să citesc ultimele 60-70 de pagini în vreo două ore (mare lucru, având în vedere că în mod obișnuit mă chinuiam cu 4-5 pagini pe zi). 

Sinceră să fiu, mai mulți cunoscuți au lăudat cartea asta și mă tot minunez ce le-o fi plăcut atât de mult la ea. În afara faptului că mi-au plăcut personajele construite până în cel mai mic amănunt, mi s-a părut extrem de plictisitoare. Pagini în șir de scris continuu, descriptiv, paragrafe întregi care nu mi se păreau că aduc niciun plus poveștii, ba mai mult, mă făceau să îmi pierd răbdarea și să trec la cititul pe diagonală sau chiar să mai sar câte-o pagină.

Iar finalul.. După ce m-am chinuit atât să ajung totuși la deznodământ, am avut senzația că parcă și scriitorul se plictisise de scris, așa că s-a spălat rapid pe mâini cu o încheiere cam.. abruptă. 

Pe scurt, este vorba de prințul Mîșkin, bolnav de epilepsie, care până la 26 de ani trăiește izolat de societatea rusă, în Elveția. Ajuns în Rusia, datorită naivității sale, lipsei de experiență și dorinței de a fi mereu corect și a ajuta pe toată lumea în mod dezinteresat, va fi considerat 'idiot'. De aici o serie de întâmplări care îi apar în cale, de la profitori care vor să abuzeze de naivitatea lui și să îl jecmănească, până la adevărate triunghiuri amoroase. 

Dacă totuși vă faceți curaj să îi dați o șansă, găsiți cartea aici. Sunt curioasă să aud părerile voastre :)