"5 ani la Auschwitz" de Wieslaw Kielar

De când am vizitat fostul lagăr de concentrare Auschwitz, acum vreo 3 ani, mi-am tot promis că fie voi citi o carte pe tema asta, fie voi urmări un documentar consistent, pentru a-mi face o imagine cât mai completă a evenimentelor ce au avut loc acolo (ce-o fi fost în capul meu să vreau asta, nu știu). A trecut timpul și nu mi-am găsit timp nici pentru una, nici pentru alta, până acum câteva săptămâni când mi-a picat în mână cartea lui Wieslaw Kielar. O aveam de ani de zile ascunsă prin bibliotecă și nu făcea decât să adune praf. I-am dat o șansă. 
Pot să vă spun că la unele paragrafe ți se ridică părul de pe ceafă sau ți se întoarce stomacul pe dos. Autorul relatează cât se poate de sincer și exact întâmplările la care a fost martor. Și îmi place felul în care o face, pentru că pur și simplu descrie ceva ce se află în fața sa în așa fel încât te face și pe tine să te simți martor.

Wieslaw Kielar e de origine polonez și fost deținut scăpat viu din Auschwitz. Este unul dintre cei ce au ajuns în lagăr cu primul transport și l-a părăsit cu foarte puțin timp înainte de căderea acestuia, așadar relatările sale urmăresc practic aproape toată perioada de funcționare a celor 2 lagăre Auschwitz Birkenau (a fost mutat  la un moment dat dintr-unul în celălalt).

Citeam descrieri macabre, care mă revoltau și mă întristau și totuși nu mă puteam opri din citit. Pe final am grăbit totuși procesul, pentru că începuse, cumva, să mă plictisească, dar parcă și din cuvintele autorului răzbătea un fel de resemnare, de moleșeală. Am aflat o perspectivă din interior, o descriere și confirmare a atrocităților suferite de oameni de cele mai multe ori complet nevinovați.

Mă bucur că am citit cartea asta, dar cert e că nu mă mai interesează subiectul, cel puțin pentru o vreme de-acum încolo. Nu știu unde să vă recomand să o găsiți... încercați printre rafturile din spate ale bibliotecii :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu