'Cartea Gesturilor' de Peter Collett

Am o mica pasiune pentru psihologie (nu a fost suficient de aprinsa ca sa si urmez o cariera in asta), in special ma fascineaza sa citesc oamenii, sa inteleg ce gandesc ei de fapt in spatele gesturilor si/sau cuvintelor. Obisnuiesc sa evit cartile din categoria 'psihologie practica' pentru ca, ori am avut doar ghinion cu ele, ori chiar sunt facute doar de dragul de a fi facute. 

Cu toate astea, uite ca din cand in cand mai dau cu batul in balta si, in speranta ca de data asta o sa invat ceva interesant, ma afund in paginile unei carti de genul acesta. 

Despre Cartea Gesturilor a lui Peter Collett pot sa spun ca a fost suficient de in regula cat sa reusesc sa o termin (de obicei nu se intampla asta cu categoria mentionata), dar nu m-a incantat foarte tare. 

Intr-adevar, afli cateva chestii interesante, foarte multe de genul 'Ah, da, chiar, stiam asta!' si m-am trezit de cateva ori imitand inconstient gesturi despre care citeam. Insa exemplifica foarte mult pe politicieni si alte persoane publice foarte cunoscute (desi tehnica nu e rea, avand in vedere ca apeleaza la niste imagini usor de recunoscut pentru majoritatea, pe mine m-a cam plictisit, preferam sa se axeze mai mult pe poze cu oameni obisnuiti). 

Autorul trateaza mai multe categorii de gesturi (ale fumatorilor, ale politicienilor, indicatori ai dominantei, ai minciunii etc), cartea fiind impartita pe capitole in functie de categoriile respective. E foarte usor de citit, merge repede, capitolele sunt clar divizate, ici, colo mai rasare cate o poza. 

Nu va asteptati la fraze de genul: "Atingerea nasului e un semn sigur de minciuna", pentru ca lipsesc aproape cu desavarsire. Nu zic ca e vina autorului, el chiar explica adesea de-a lungul cartii ca foarte multe gesturi sunt interpretabile si folosite in contexte variabile. Doar sa nu va asteptati la un ghid sigur pentru descifrarea comportamentelor celor din jur :) 

In fine, per total poate fi un punct interesant de pornire pentru cei interesati de citirea celorlalti. 

Din pacate, parca nu imi vine sa ii dau mai mult de 5/10. Pentru cei interesati, o gasiti aici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu