Am inceput sa-l citesc pe Murakami cu volumul 'La sud de granita, la vest de soare', care mi-a placut, dar nu m-a impresionat foarte tare la momentul respectiv. Mi-a ridicat doar multe intrebari si, odata cu ultima pagina intoarsa, am simtit ca mai degraba citisem niste insemnari, o schita de roman, decat o poveste completa.
Febra creata in jurul cartii '1Q84', m-a facut sa-i mai dau o sansa. Am devorat cele 3 volume dintr-o rasuflare, in cautarea de raspunsuri. Vroiam sa stiu, sa mi se explice de ce si cum, sa se elucideze misterul nascut la inceput. Insa finalul nu face decat sa lase totul plutind undeva in aer, sau sa dea nastere unui nou mister, mai mare. Nu primesti raspunsurile mult asteptate. Tot ce ai intuit si ti-ai imaginat de-a lungul cartii ramane la stadiul de 'poate'.
Desi m-a lasat cu ochii-n soare, mi-a placut mult stilul de a scrie, imaginatia usor haotica, prezentarea unor elemente ireale/imposibile/fantastice de parca ar fi cafeaua din fiecare dimineata.
'In cautarea oii fantastice'. Sincer, nu stiu cum sa o descriu. De fiecare data cand ma gandesc la scrierile lui Haruki Murakami si incerc sa le descriu, am senzatia ca imi scapa ceva. Il prind de picior, dar imi aluneca in clipa in care cred ca il tin bine.
Am ramas din nou cu gura cascata cand am intors ultima pagina. La fel ca dupa 1Q84, simteam nevoia sa mai dau de un capitol, de o continuare. Dar nu. M-am intrebat si de data asta 'Atat?'. Da, atat.
Inceputul mi s-a parut usor greoi si putin haotic (tipic, as spune). O poza aparent insignifianta da startul unei curse contra cronometru in cautarea oii fantastice. Dureaza putin pana te introduce in 'paine', dar odata ce te prinde misterul, paginile pur si simplu zboara una dupa alta. Vrei sa afli care-i treaba cu oaia! O parte din mister se elucideaza pana la urma, dar de asa maniera incat parca te baga si mai tare in ceata. E ca si cum autorul ar fi scos pur si simplu cateva capitole esentiale din roman si abia apoi l-ar fi publicat.
Si totusi, e fascinant! Cum amesteca fantasticul cu realul, ca morcovii cu telina in supa, cum vorbeste de intalnirea cu Omul Oaie ca si cum ar fi ceva perfect normal pentru oricare dintre noi. Face toate astea cu o nonsalanta de speriat. Si iti ridica parul de pe ceafa, desi nu e deloc horror. Eu am terminat-o in miez de noapte, iar de-a lungul unor capitole trebuia sa imi tot repet ca nu e nimeni in intunericul din camera si ca nu exista nicio oaie fantastica.
Ma intreb daca raspunsurile cautate sunt de fapt ascunse undeva printre randuri. Poate ar trebui sa citesc si recitesc cartea, cautand indicii sau explicatii deghizate in.. habar nu am in ce. Poate e mult mai mult in scrierile lui, decat am inteles eu pana acum. Sau poate ca nu.
Oricum, o gasiti aici. :)
Nu stiu ce nota sa ii dau.. 7.5/10?
Traducerea este ea insasi o noua opera literara.
RăspundețiȘtergere