"Oameni din Dublin" de James Joyce

Pe la a 4-a povestire, "Oameni din Dublin" a reușit să mă prindă bine de tot. 

De la primele rânduri te introduce direct în miezul unei întâmplări, în viața unor oameni. Primele 2 povestiri nu aveau nicio legătură aparentă între ele și asta mi-a trezit interesul, dar când nici a 3-a povestire, nici a 4-a, nu se legau, am rămas debusolată.

Atunci am înțeles despre ce e vorba. Povestirile nu trebuie să aibă nicio legătură între ele, cel puțin nu una aparentă. E exact cum spune titlul: oameni din Dublin. 

Imaginați-vă o musculiță care îți intră nevăzută pe geam, stă o scurtă vreme și apoi pleacă. Cam cât poate să observe musculița din viața ta în momentele acelea, cam atât ține și fiecare dintre povestirile astea. 

După ce m-am prins cum stă treaba, nu am mai reușit să simt că fac parte din poveste, cum fac adesea când citesc un roman, ci mai degrabă priveam totul de la distanță, cumva în ansamblu. Exact același sentiment pe care îl am când arunc câte un ochi pe geam seara și văd luminile aprinse la blocurile din față. Umbre se perindă pe la unele ferestre, din altele răzbate lumina albastră a televizorului. Mă roade și în mă fascinează curiozitatea să aflu ce fac toți acești oameni în exact același moment. 

Despre asta e "Oameni din Dublin", o carte care mi-a plăcut mult (cu excepția unei povestioare pe care am găsit-o pur și simplu plictisitoare) și pe care o recomand. În ultima povestire, se repetă un nume dintr-o altă povestire anterioară, ceea ce m-a pus pe gânduri dacă n-oi fi trecut prea repede peste carte și am ratat alte legături subtile între personaje. Cred că va trebui să o mai citesc o dată :))

O găsiți aici în limba română. 

"Trilogia New York-ului" de Paul Auster

Pentru mine, cartea asta a fost o pierdere de timp și de nervi. Am citit-o până la final sperând că o să se întâmple ceva interesant pe parcurs sau că povestea o să capete sens, cumva, măcar la final. Îmi pare rău că nu am lăsat-o de la primele pagini, cum am vrut inițial.

Cartea cuprinde, de fapt, 3 povestiri "psihologico-suspanso-polițiste" care sunt cumva interconectate, dar nu în mod concret, sau cel puțin nu ca să conteze, ceea ce după mine ar fi fost o idee mai bună să răstoarne puțin situațiile și să te pună pe gânduri. Ultima dintre ele a fost cea mai ok și interesantă, dar nu suficient să îmi schimbe părerea despre carte. 

În fine, concluzia e că nu mi-a plăcut deloc, așadar nici nu o recomand, dar dacă cineva e totuși curios să o citească, dați de știre și mă scap cu drag de ea. :))

"Jocul Ripper" de Isabel Allende

Am vrut să renunț la cartea asta după primele pagini, dar m-a mânat curiozitatea și i-am mai dat o șansă. Apoi.. a reușit să mă prindă și nu m-am lăsat până nu am terminat-o. 

Romanele polițiste nu sunt deloc, deloc genul meu, dar "Jocul Ripper" e cumva mai.. soft, ca să zic așa. Povestea are loc în San Francisco, în zilele noastre, și urmărește o serie de crime, aparent fără legătură între ele, dar în spatele cărora se află aceeași persoană. 

Amanda, o adolescentă de vreo 17 ani, este fiica lui Bob, șeful Departamentului Omucideri din cadrul poliției locale și a Indianei, o "vindecătoare" modernă. Împreună cu bunicul Blake și o mînă de puști din alte colțuri ale lumii, pe net, Amanda încearcă să elucideze misterul crimelor (adică ce fac ei e de fapt jocul Ripper) și.. mai apoi să și împiedice una. 

Nu voi intra în multe detalii; ideea e că mai apar, evident, și alte personaje interesante în peisaj care fac povestea mai captivantă. Când am citit descrierile cărții, Amanda părea să fie un fel de personaj central; chiar și în carte e numită "maestra" de ceilalți jucători Ripper. Ei bine, mie una nu mi s-a părut că accentul cade pe ea în vreun fel (ba chiar nu pare să aibă vreun rol deosebit în descoperirea criminalului, e doar o puștoaică încrezută), iar toată treaba cu jocul online pare a fi inserată doar pentru a mai oferi câte un indiciu pentru cititori. Povestea tinde să se învârtă în jurul Indianei și al lui Ryan Miller (vedeți voi cine e)  și ce mi-a plăcut cel mai mult la carte e felul în care e scrisă, sub forma unui jurnal, fiecare zi abordând un alt personaj. 

A, da! Dacă spre final deja era clar cine e criminalul... ultimele pagini m-au surprins, nu mă așteptam deloc la ...vedeți voi. 

Finalul e tristuc, dar nu lacrimogen. E un fel de.. "oh well, life goes on". Mi-ar fi plăcut un final mai fericit, dar asta e. 

Ce să vă mai zic.. dați de știre ce impresie v-a lăsat după ce o citiți! :)

"Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez

Tânjeam să citesc cartea asta, atât de lăudată, de foarte, foarte multă vreme. Într-un sfârșit am reușit să pun mâna pe ea, prin noiembrie anul trecut. Am început-o cu mult spor și nerăbdare, dar deși primele capitole mi s-au părut fascinante și promițătoare, curând am ajuns să o detest din tot sufletul.  

Țin să vă spun că nu știam nimic, nimic despre ce conține; am fost încântată de primele pagini, cu o poveste ireală și totuși atât de ingenios spusă încât fiecare detaliu pare palpabil. Cartea asta e ca un vis în care, deși se întâmplă lucruri ce sfidează legile realității, ele totuși sunt cât se poate de normale în mintea ta.

Dar pe mine m-a obosit. În special arborele genealogic interminabil și întortocheat datorită repetării acelorași nume și motivele recurente parcă în mod excesiv (teme ca incestul, relațiile cu minori, etc). Și abia am ajuns pe la o treime din carte! 

Ora de citit din fiecare seară devenise o corvoadă, așa că am decis să renunț complet să o mai citesc. Cred că pot număra pe degetele de la o mână câte cărți am detestat atât de tare încât le-am lăsat baltă.

Pe scurt, e vorba de familia Buendia (n-șpe generații), care trăiește în Macondo, un sat fictiv întemeiat de Jose Arcadio Buendia, first of his name, cum s-ar spune, și practic povestea îi urmărește îndeaproape pe Jose Arcadio și urmașii lui, dar și evoluția treptată a satului. Cartea asta îmi pare perfectă pentru chinuit elevii de liceu la ora de română, pentru că poate fi interpretată în nenumărate feluri și include nenumărate elemente de analiză, ideale ca subiecte de BAC.

Dacă vă faceți curaj să o citiți sau ați citit-o deja, vreau să aud părerile voastre! Cum vi s-a părut? Poate totuși nu am reușit să îi pătrund eu sensul și ar trebui să îi mai dau o șansă... la urma urmei, autorul a luat un Nobel pentru ea!

P.S. Dacă aveți ceva recomandări de cărți scrise de autori contemporani, dați de știre! Dar să nu fie drame/ tragedii/ crimă. Merci!

"Tales of the Alhambra" de Washington Irving

*An Nou Fericit!*

Am cumpărat cartea asta chiar de la poalele Alhambrei, de la o mică librărie din inima Granadei, ca suvenir a vizitei mele acolo. 

Asta se întâmpla în vara lui 2014 și abia ieri am reușit să o termin de citit. 

Am prostul obicei să îmi imaginez mult prea multe despre subiectul unei cărți înainte să dau prima pagină și nu am făcut excepție nici de data asta. A fost suficient să citesc titlul și să răsfoiesc paginile cu scene frumos desenate, ca să îmi fac deja o imagine mult prea amplă despre ceea ce îmi doream să îmi povestească Irving. Mai adaugă și plimbatul printre curțile minunate ale Alhambrei, care au amplificat și mai mult imaginația, și am obținut rețeta unei dezamăgiri.

Am vrut povești cu prințese orientale, cu răpiri și dansuri printre văluri, cu intrigi și magie. 

Drept să spun, cartea cuprinde toate astea, dar într-o proporție mult mai mică decât îmi doream eu. Autorul dedică destul de multe pagini experienței lui strict personale, descrierilor detaliate ale palatului și împrejurimilor sau altor legende pe care eu una nu le-am găsit suficient de interesante, ceea ce m-a plictisit și a cauzat tărăgănarea cărții pentru mai bine de un an. 

Mi-au rămas în memorie 2, poate 3 povestiri. Stau și mă gândesc dacă ar fi fost mai bine să citesc cartea asta înainte de a vizita Alhambra - probabil vizita ar fi avut alt farmec, recunoscând încăperile descrise de autor și legând poveștile de ele. Așadar, vouă vă recomand să nu faceți ca mine! Mai bine o citiți în drum spre Alhambra (care apropo, e neapărat de vizitat)!

Cum am zis, eu am luat cartea chiar din Granada, dar am găsit-o pentru voi aici, în limba engleza.

"1984" de George Orwell

 Nici n-aveți idee de când mă străduiesc să citesc cartea asta! Am început-o acum mai bine de 2 ani în engleză, pe telefon, la cursuri și nu reușeam nicicum să mă țin de ea. De fiecare dată când o reluam era un efort să îmi amintesc pe unde rămăsesem și ce s-a întâmplat înainte. 

În sfârșit, am reușit să pun mâna pe ea în română și am citit-o cap coadă.

Dacă ar fi să o descriu într-un singur cuvânt, atunci aș spune că e sinistră. Cum ar fi să fi permanent urmărit, până în cele mai intime momente sau gânduri, iar libertatea ta de exprimare și existență să fie, de fapt, o mare iluzie, în modul cel mai teribil? Povestea îl urmărește pe Winston, un tip care face parte din clasa de mijloc a unui sistem totalitar condus de Fratele cel Mare, Partidul. Sătul să ducă o viață absolut monotonă, mereu urmărit, înconjurat de fanatici susținători ai Partidului cu creierele spălate, în lipsuri crunte de la mâncare decentă la cele mai elementare obiecte de uz necesar, Winston caută o scăpare, în speranța că nu e singurul care detestă Partidul.

Citind cartea, treceam prin 2 tipuri de stări, care se tot repetau la fiecare câteva pagini. De la "vaaai, dar asta se întâmplă și azi!", la "naaah, nu are cum să se ajungă la asta".

Nu pot să spun că mi-a plăcut. Am citit-o cu nerăbdare pentru că am vrut să îi aflu sfârșitul, dar mi s-a părut tristă. Nu, nu tristă! Sinistră! Sinistră pentru că tot ce scrie acolo ar putea foarte bine să se întâmple acum. Te pune serios pe gânduri și o recomand de citit. Dar să nu vă așteptați la panseluțe și fluturași sau la vreun happy ending. :)

O găsiți aici.

Sunt curioasă acum să citesc și cartea lui Aldous Huxley - Minunata lume nouă. Ați citit-o? Ce părere v-a făcut?

"Hoțul de vinuri" de Peter Mayle

Salutare!

Constat cu bucurie că, deși nu am mai scris de atât de multă vreme, micul meu blog încă primește vizite. Mulțumesc tuturor celor care (încă) mă urmăresc! Sper ca părerile mele subiective despre cărțile citite să vă fie utile!

Nu am mai scris de mult pentru că.. nu am mai (prea) citit. E destul de dureros să caști gura prin librării, să te pierzi între atâtea titluri apetisante, iar coperțile să îți fure privirea, doar pentru ca apoi să îți amintești de teancul de cărți de pe noptieră și lista kilometrică de "want-to-read". Am încercat să mă orientez spre cărți de istorie (de la arhitectură până la civilizația inca) - adică, mai pe șleau, le-am început pe toate și nu am terminat niciuna. Mă simțeam de parcă citeam ceva din obligație pentru școală.

Să trec direct la subiectul zilei, am reușit totuși să citesc recent o carte pe care o aveam de mult în listă și am primit-o cadou de curând: "Hoțul de vinuri", de Peter Mayle. Despre cărțile lui Peter Mayle am mai vorbit și mi-era dor să mă amuz la fel de bine citind.

Aveam așteptări mari de tot de la cartea aceasta.. și m-a dezamăgit. Nici nu se compară cu primele 2 volume din seria despre Provence, pe care vi le recomand cu drag și acum.

"Hoțul de vinuri" se vrea un fel de roman polițist ușurel și spiritual, dar nici acțiunea nu mi se pare bine închegată, nici personajele bine caracterizate, iar glumele sunt departe de a fi savuroase. Recunosc, totuși, că am zâmbit de câteva ori.

Despre rezumat nu prea am ce să zic fără să dau prea multe detalii. Titlul spune tot: cineva fură niște vinuri super scumpe, iar în peisaj apare eroul-detectiv, acompaniat de o frumoasă franțuzoaică, în căutarea vinului furat.

Nu e o carte așa de rea încât să spun că nu merită nicio șansă. Poate o veți găsi mai amuzantă dacă nu ați mai citit nimic de Peter Mayle înainte (dacă vă interesează, o găsiți aici). Dar dacă ați citit seria despre Provence, mai bine o lăsați baltă.

Sunt curioasă, dacă ați citit-o, vouă cum vi s-a părut?

"Tuareg" de Alberto Vasquez-Figueroa

Am citit-o în doi timpi și trei mișcări. Povestea curge frumos, ușor și rapid, e o carte ideală pentru a-ți ține de urât într-o călătorie de câteva ore sau câteva seri înainte de culcare (cazul meu). 

E vorba despre un tuareg, unul dintre ultimii locuitori ai deșertului, a cărui ariditate și întindere echivalează pentru acesta și familia sa cu libertatea. Ținându-se cât mai departe de orașe și soldați, într-o perioadă de intensă restructurare a acestora, cu trădări politice și lovituri de stat (nu e foarte clar în ce țară se desfășoară acțiunea, nici în ce perioadă anume și nici nu am stat cu harta în mână să cercetez; cert e că totul are loc după retragerea francezilor), tuaregul nostrul, pe nume Gacel Sayah, duce un trai liber și liniștit împreună cu familia sa printre dune de nisip.

Pacea îi e tulburată când cineva îi încalcă cea mai sfântă și veche tradiție - cea a ospitalității -, omorându-i un oaspete și răpindu-l pe celălalt. Gacel nu poate să accepte jignirea și pornește în căutarea răzbunării. De aici încolo, personajul principal trece prin întâmplări ce îl întăresc fizic și psihic, dezvoltându-l ca și caracter, însă, SPOILER, lumea sa se va prăbuși brusc, iar sfârșitul este tragic. Te pune puțin pe gânduri. 

Personal, mă așteptam la o răsturnare de situație, dar ușor diferită de cea care are loc. O să vedeți când citiți cartea. ;)

Nu știu dacă e prima carte a autorului sau traducerea nu e foarte grozavă, dar aș găsi ce comenta pe tema asta. O să evit să caut nod în papură și vă spun doar că, per total, merită să îi acordați o șansă!

O găsiți aici ca ebook. 

"Bucureşti şi Stambul" de Richard Kunisch

Trebuie să recunosc că în cazul de faţă m-a cucerit instant coperta şi nu am rezistat să nu cumpăr cartea pe loc, deşi nu ştiam mare lucru despre ea. Richard Kunisch e un visător german ce povesteşte despre călătoria sa cu vaporul pe Dunăre de la Budapesta până la Marea Neagră şi apoi peste mare până la Istanbul, undeva pe la sfârşitul secolului XIX. 

E interesant de observat cum se călătorea pe vremea respectivă şi cum era privită fiecare naţie şi lumea în general. Foarte amuzante mi s-au părut unele descrieri ale oraşelor româneşti, prin simplul fapt că unele aspecte se păstrează şi azi, poate chiar intacte."Bucureştiul nu are nicio stradă care pe vreme de ploaie prelungită să poată fi trecută fără primejdie, în trăsură sau pe jos, dar oraşul are o operă italiană, un teatru francez şi un altul valah.". Altele, în schimb, nu (mai) sunt atât de poetice cum le descrie Kunisch. 

Poate uşor cu reproş, mai remarc că din toată călătoria sa, cel mai mult i-a plăcut Istanbulul, unde a şi petrecut cel mai mult timp, de altfel. La urma urmei, e de înţeles toată fascinaţia generată de o cultură atât de diferită de cea Occidentală. Partea asta a cărţii mi-a plăcut şi mie cel mai mult, probabil şi autorul a fost mai inspirat şi a scris mai cu drag. 

În rest, vă mai spun că e o carte frumoasă, dar că m-am "chinuit" cu ea luni în şir, fiind plină de descrieri, epitete, metafore, fraze poetice. M-am cam obişnuit cu cărţi mai uşurele în ultime vreme, pe care le pot parcurge mai rapid. Ei bine, cu "Bucureşti şi Stambul" nu merge aşa!

Vă mai las un citat care mi-a plăcut mult (e vorba de un palat din Istanbul):

"Splendoarea naturii lui se desfășoară la vedere, dar viața lăuntrică îi este acoperită de voaluri ca frumusețea femeilor sale, iar turiștii care au scris despre Orient n-au văzut de cele mai multe ori decât vălul."

"Micul prinț" de Antoine de Saint-Exupery

Încep anul 2015 cu una dintre cele mai simpatice cărți pe care am avut ocazia să le citesc! 

Vă spun doar atât: te pune pe gânduri. 

Singurul regret e că nu am citit-o mai demult, mai în "tinerețe". Nu spun că ar fi o carte (doar) pentru copii. Nu contează vârsta, important e să nu fi devenit "oameni mari" care iau lucrurile prea în serios. ;)

Serios, puneți mâna și citiți cartea asta. Sau măcar faceți-o cadou copiilor voștri. Dacă vă grăbiți, o puteți găsi aici. 

An nou fericit!

"Blândețea nopții" de F. Scott Fitzgerald

 Mi-a plăcut "Marele Gatsby", așa că am adăugat, din prea mult zel, încă vreo câteva cărți ale autorului pe lista de "must read". Mare greșeală. 

"Blândețea nopții" am citit-o în engleză (Tender is the night) și m-am chinuit o grămadă cu ea. Începuse promițător și chiar mă captivase, plus că vocabularul e extrem de bogat și mă bucuram că mai șterg puțin praful de pe cunoștințele mele de engleză. Dar apoi... nu știu. S-a transformat pe nesimțite într-o înșiruire extrem de plictisitoare de descrieri ale unor stări ale personajelor și evenimente care, cel puțin la prima vedere, păreau inutile. M-am plictisit atât de rău, încât singurul motiv pentru care mă mai chinuiam să citesc încă o pagină era faptul că nu aveam altă carte pe telefon să îmi omor timpul pierdut la facultă sau în tren. 

Povestea îi urmărește pe Dick și Nicole Diver, un cuplu tânăr, pe la începutul secolului XX (după primul război mondial). În urma unor traume din copilărie, Nicole a devenit schizofrenică. Dick e psihiatru și o persoană foarte îndrăgită de toți cei din jur. Cei doi țin mult timp legătura, ulterior se căsătoresc și duc o viață fericită, până când, în urma mai multor întâmplări, asistăm la vindecarea lui Nicole și decăderea lui Dick. 

Recomand cartea asta doar fanilor lui Fitzgerald, vă zic sincer și cu părere de rău că pe mine m-a plictisit teribil. O găsiți gratis aici ca și pdf (în engleză) sau aici de cumpărat în română.  

"5 ani la Auschwitz" de Wieslaw Kielar

De când am vizitat fostul lagăr de concentrare Auschwitz, acum vreo 3 ani, mi-am tot promis că fie voi citi o carte pe tema asta, fie voi urmări un documentar consistent, pentru a-mi face o imagine cât mai completă a evenimentelor ce au avut loc acolo (ce-o fi fost în capul meu să vreau asta, nu știu). A trecut timpul și nu mi-am găsit timp nici pentru una, nici pentru alta, până acum câteva săptămâni când mi-a picat în mână cartea lui Wieslaw Kielar. O aveam de ani de zile ascunsă prin bibliotecă și nu făcea decât să adune praf. I-am dat o șansă. 

Pot să vă spun că la unele paragrafe ți se ridică părul de pe ceafă sau ți se întoarce stomacul pe dos. Autorul relatează cât se poate de sincer și exact întâmplările la care a fost martor. Și îmi place felul în care o face, pentru că pur și simplu descrie ceva ce se află în fața sa în așa fel încât te face și pe tine să te simți martor.

Wieslaw Kielar e de origine polonez și fost deținut scăpat viu din Auschwitz. Este unul dintre cei ce au ajuns în lagăr cu primul transport și l-a părăsit cu foarte puțin timp înainte de căderea acestuia, așadar relatările sale urmăresc practic aproape toată perioada de funcționare a celor 2 lagăre Auschwitz Birkenau (a fost mutat  la un moment dat dintr-unul în celălalt).

Citeam descrieri macabre, care mă revoltau și mă întristau și totuși nu mă puteam opri din citit. Pe final am grăbit totuși procesul, pentru că începuse, cumva, să mă plictisească, dar parcă și din cuvintele autorului răzbătea un fel de resemnare, de moleșeală. Am aflat o perspectivă din interior, o descriere și confirmare a atrocităților suferite de oameni de cele mai multe ori complet nevinovați.

Mă bucur că am citit cartea asta, dar cert e că nu mă mai interesează subiectul, cel puțin pentru o vreme de-acum încolo. Nu știu unde să vă recomand să o găsiți... încercați printre rafturile din spate ale bibliotecii :)

"Legile fundamentale ale imbecilității umane" de Carlo M. Cipolla

La recomandarea unui prof, am vrut și eu să aflu care or fi legile fundamentale ale imbecilității umane. 

Trebuie să recunosc că persoana care a făcut recomandarea a "supravândut" puțin cartea asta, dar e cât se poate de simpatică și dureros de adevărată. 

O citești rapid într-o oră - două, deși eu am tras de ea zile în șir, încercând să-i savurez cât mai multă vreme umorul. O să afli în ce tipuri de persoane se împarte societatea (dacă nu intuiai deja...), ce îi caracterizează pe fiecare și care-i treaba cu imbecilii, totul cu grafice, teoreme, ce să mai, tot tacâmul (autorul era profesor de istoria economiei). La final, o serie de grafice numai bune de completat cu analiza persoanelor din jurul tău, asta ca să îți dai seama de ce fel de oameni ești înconjurat (dacă nu știai deja...).  

Eu încă nu m-am apucat să le completez, dar poate sunteți voi interesați, așa că o găsiți aici. Oricum, cartea merită cel puțin pentru hazul pe care îl are. 

"I Know Why The Caged Bird Sings" de Maya Angelou

Nu mai știu când și cum a ajuns cartea asta pe lista mea de "to-read", cert e că abia acum am ajuns la ea. Habar nu aveam cine e Maya Angelou înainte să citesc cartea, iar acum știu mai multe decât am crezut că voi afla vreodată. 

E una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme sau poate chiar în toată viața. E vorba de o autobiografie, Maya povestind întâmplări din viața sa de la 3 până la 17 ani. Acțiunea e plasată în câteva state din sudul SUA, în perioada de dinaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Foarte abordată este tema rasismului, Maya fiind afro-americană și suferind încă de la o vârstă fragedă de un complex de inferioritate din cauza asta. Apoi, relația absentă cu părinții, care îi trimit pe ea și pe fratele său, Bailey, să fie crescuți de bunica dinspre tată. Toate întămplările prin care trece îi modelează caracterul și o ajută să își definească identitatea, transformând-o dintr-o copilă neajutorată într-o femeie puternică. 

Deși e ușor tristă și emoționantă, nu îți trezește deloc mila, ci admirația.  

Plus, e superb scrisă, merită citită fie și doar să vă îmbogățiți vocabularul! Din păcate nu știu să fi fost tradusă în română, dar o găsiți aici în engleză. 

Serios, o recomand din toată inima și aștept să îmi spuneți părerile voastre! <3

Vă las cu câteva citate pe care mi le-am notat pe parcursul lecturii:

“All knowledge is spendable currency, depending on the market.”

"[...] since they didn't have to be feared, neither did they have to be considered."

"I reasoned that I had given up some youth for knowledge, but my gain was more valuable than the loss."

"The unsaid words pushed roughly against the thoughts that we had no craft to verbalize, and crowded the room to uneasiness."

"See, you don't have to think about doing the right thing. If you're for the right thing, then you do it without thinking."

"Iubirile croitoresei" de María Dueñas

A trecut ceva vreme, hm? :)

Ei bine, nu am dispărut nicăieri, doar că mi-a luat cam ..7 luni să termin cartea despre care vă povestesc azi și anume "Iubirile croitoresei", de María Dueñas. 

Am citit-o în spaniolă, din dorința de a-mi îmbunătăți cunoștințele lingvistice. Din păcate, cartea nu m-a captivat de la bun început și chiar mi s-a părut puțin greoaie, plictisitoare (posibil și din cauză că nu-mi venea foarte ușor să citesc în spaniolă pe atunci), așa că zăcea și câte 2 săptămâni acumulând praf pe noptieră până mă apucam să mai citesc câte un capitol. 

Despre ultimele 100-150 de pagini pot să spun că au fost exact opusul. Fie din cauză că spaniola mi s-a îmbunătățit, fie a fost de vină plictiseala de acasă sau pur și simplu acțiunea cărții a luat avânt și evenimentele se succedau mai repede și mai interesant, ideea e că am devorat ultimele capitole în doar câteva zile. 

Povestea nu mi-a lăsat nicio impresie concretă, nu pot să zic nici că mi-a plăcut, nici că mi-a displăcut. A fost ok pentru citit seara sau pe plajă câte un capitol din când în când.

Titlul românesc nu mi se pare cel mai potrivit (nici coperta, de altfel), pentru că la urma urmei principalul subiect nu sunt tocmai iubirile Sirei, croitoreasa personaj principal. Acțiunea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial, iar povestea o urmărește pe Sira Quiroga, o tânără croitoreasă de la Madrid care  (PUȚIN SPOILER!) ajunge în Tánger (Maroc) cu iubitul său. Tipul o părăsește, lăsând-o fără o lețcaie și îngropată în datorii. Se instalează în Tetuan (Maroc) și pune pe picioare un atelier de modă pentru elegantele străine din Maroc, își plătește datoriile, bla bla, prieteni englezi, bla bla, poveste de dragoste, bla bla, înapoi la Madrid, bla bla, serviciile secrete britanice, bla bla, final deschis care îți lasă imaginația să aleagă ce vrea ea.

Aș spune că e o carte destul de ușurică. Bine scrisă, dar ușurică. Acțiunea mi s-a părut destul de liniară, fără mari suișuri și coborâșuri, fără capitole care să nu mă lase să dorm până nu citesc ce se întâmplă mai departe.

Dar partea bună e că acum sunt mai brici la spaniolă. :))

Pentru ceva lejer de citit seara, o găsiți aici în română. Este și film serial, apropo, dar mi se pare mai bună cartea (deși filmul îmi place pentru decor).

'Tess d'Urberville' de Thomas Hardy

Hmm. Tough one!

Per total, pot să spun că mi-a plăcut cartea asta. Am simpatizat-o pe Tess, care la urma urmei e doar o victimă în toată povestea (însă trebuie să recunosc că la unele secvențe m-a enervat la culme pentru simplul fapt că mi se părea prea ...bleagă, prea naivă, prea stresa(n)tă. Ce-i drept, nu am fost contemporană cu ea să pot înțelege pe deplin cât de mare influență poate avea percepția societății asupra regulilor de etică ale timpului respectiv). În schimb, mi-a displăcut Angel aproape din prima clipă și mai ales după  ce a lăsat-o baltă pe Tess tocmai într-un moment nasol, când trebuia să fie lângă ea. Mi-a displăcut chiar mai mult decât Alec, care așa profitor și nesuferit cum era, i-a întins totuși lui Tess o mână de ajutor în repetate rânduri.

Câteva secvențe mi-au rămas puțin nelămurite dar în fine. E prima și singura carte de Thomas Hardy pe care am citit-o și parcă mă mănâncă degetele să spun că nu e tocmai cea mai bună, însă ar fi nejustificat, de vreme ce nu am termen de comparație. Poate îmi spuneți voi :)

Ca să rezum totul într-o frază, povestea se învârte în jurul lui Tess, o tânără naivă de la țară care se lovește de răutatea societății în care trăiește (Anglia, secolul XIX). Poate că răutate nu e termenul potrivit, ci mai degrabă egoism - pentru că fiecare e pentru el însuși, pentru propriul interes și pentru că personajele au tendința de a vedea paiul din ochiul celuilalt, dar nu și bârna din al lor. 

O găsiți aici. 

       

'Idiotul' de Fiodor Dostoievski

Cu mare părere de rău trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut (aproape) de nicio culoare cartea asta. Pe cât de mult mi-a plăcut 'Crimă și pedeapsă', pe atât de mult m-a călcat pe nervi 'Idiotul'. Am crezut că nu o mai termin, după ce m-am lungit câteva luni și am reușit într-un final să mă ambiționez și să citesc ultimele 60-70 de pagini în vreo două ore (mare lucru, având în vedere că în mod obișnuit mă chinuiam cu 4-5 pagini pe zi). 

Sinceră să fiu, mai mulți cunoscuți au lăudat cartea asta și mă tot minunez ce le-o fi plăcut atât de mult la ea. În afara faptului că mi-au plăcut personajele construite până în cel mai mic amănunt, mi s-a părut extrem de plictisitoare. Pagini în șir de scris continuu, descriptiv, paragrafe întregi care nu mi se păreau că aduc niciun plus poveștii, ba mai mult, mă făceau să îmi pierd răbdarea și să trec la cititul pe diagonală sau chiar să mai sar câte-o pagină.

Iar finalul.. După ce m-am chinuit atât să ajung totuși la deznodământ, am avut senzația că parcă și scriitorul se plictisise de scris, așa că s-a spălat rapid pe mâini cu o încheiere cam.. abruptă. 

Pe scurt, este vorba de prințul Mîșkin, bolnav de epilepsie, care până la 26 de ani trăiește izolat de societatea rusă, în Elveția. Ajuns în Rusia, datorită naivității sale, lipsei de experiență și dorinței de a fi mereu corect și a ajuta pe toată lumea în mod dezinteresat, va fi considerat 'idiot'. De aici o serie de întâmplări care îi apar în cale, de la profitori care vor să abuzeze de naivitatea lui și să îl jecmănească, până la adevărate triunghiuri amoroase. 

Dacă totuși vă faceți curaj să îi dați o șansă, găsiți cartea aici. Sunt curioasă să aud părerile voastre :) 

'Noaptea nunții' de Sophie Kinsella

Trebuie să recunosc că mi-a fost un pic dor de lejerele cărți ale Sophiei Kinsella, iar cea de față a venit ca o pauză bine meritată de la stufosul "idiot" al lui Dostoievski. 

V-am mai spus eu că Sophie Kinsella e singura autoare de chick-lit pe care continui să o citesc cu plăcere și nu pot fi complet obiectivă când vorbesc despre cărțile ei. Da, am citit articole în care cititorii se plâng că e plină de clichee, că ultimul volum e cel mai slab dintre toate, că personajele ei au mereu aceleași caracteristici, bla bla bla.

Ei bine, mie mi-a plăcut. Nu e cel mai bun volum al ei, e previzibil, păstrează aceleași eroine frumoase, naive și ușor siropoase cu care ne-a obișnuit, dar mi-a plăcut. Îmi place cum scrie, mi se pare că frazele, deși simpliste, curg natural, iar situațiile sunt adesea amuzante. Ce i-aș putea reproșa de data asta ar fi finalul, care mi s-a părut puțin cam abrupt comparativ cu felul în care a decurs povestea (și poate faptul că a folosit cam des cuvântul 'bloody').

Pe scurt, e vorba despre Lottie, o tânără care se desparte de iubitul ei Richard pentru că acesta nu o cere în căsătorie și se mărită brusc cu Ben, iubirea ei din adolescență, un tip pe care nu îl mai văzuse de 15 ani. Fliss, sora ei, intervine și face tot posibilul să le strice luna de miere și să îi despartă. Evident, happy ending pentru toată lumea. 

Mai multe nu am să vă spun, decât că mă reîntorc la "idiot" și revin după. Cartea Sophiei Kinsella o găsiți aici ca ebook.

'Simbolul pierdut' de Dan Brown

Am dat întâmplător nas în nas cu romanele lui Dan Brown pe la vreo 14 ani și m-au fascinat ceva de speriat. 'Fortăreața digitală' și 'Conspirația' mi-au rămas multă vreme întipărite adânc în minte. Suspansul, puzzle-ul de întâmplări și informații istorice și științifice, misterele care se revelau capitol după capitol doar pentru a încurca și mai mult piesele puzzle-ului, acțiunea desfășurată cu o viteză uimitoare și personajul principal feminin mereu cu o frumusețe și inteligență superioare. Cum să nu te fascineze, la 14 ani?

Când am ajuns la 'Codul lui Da Vinci' începuse să mă plictisească 'rețeta' care se tot repeta, iar 'Îngeri și Demoni' nu am putut citi, m-am mulțumit doar cu filmul. 

'Simbolul pierdut' mi-a amintit ce mă atrăgea atât de mult la romanele lui Dan Brown: amalgamul de indicii care te ducea în final la decriptarea misterului. Nu m-a pasionat niciodată istoria și nici acum nu reușesc să rețin cele mai banale evenimente și date istorice, așa că din punctul ăsta de vedere, dacă informațiile oferite de autor sunt pure aberații, nu am cum să le contrazic. Și nici nu am interesul să o fac. 

Romanul e despre goana după descifrarea legendarei piramide masonice. Cu psihopați, vieți în pericol, totul contra-timp, CIA, Robert Langdon și femeia frumoasă și inteligentă, mereu prezentă în romanele browniene (hah, ce joc de cuvinte mi-a ieșit :)). 

Precând de la premisa că există totuși ceva adevăr în spatele ideilor domnului Brown, cartea mi-a plăcut exact din motivul menționat mai sus: interpretarea indiciilor și ideea că adesea lucrurile nu sunt ceea ce par la prima vedere. 

Ce m-a dezamăgit profund: 1. Robert Langdon, care pare un pămpălău și jumătate; 2. Previzibilitatea unor personaje/ evenimente (serios că am presupus încă din primul sfert al cărții cine e de fapt Mal'akh); 3. Pasaje/ capitole întregi inutile sau fără să adauge un plus poveștii. E un roman mult mai slăbuț ca celelalte ale sale.

Am citit foarte multe comentarii negative la adresa cărții și a autorului. Deși m-a dezamăgit și pe mine în multe aspecte (sau doar am crescut eu și de fapt așa erau și celelalte cărți ale lui?), pe de altă parte mi-a plăcut. Te ține în suspans. 

Dacă vă hotărâți să îi dați o șansă, o găsiți aici.

'În noapte' de Haruki Murakami

Mi-era dor de poveștile lui Haruki Murakami, de finalurile deschise care te lasă cu buza umflată și imaginația lucrând la parametrii maximi. 'În noapte' nu face excepție. 

Povestea urmărește o noapte din viața câtorva personaje, aparent fără nicio legătură între ele. Însă în doar câteva ore, apar mai multe conexiuni decât ne-am putea imagina. Coincidențe? 

Rezumat nu are rost să fac pentru că aș dezvălui prea multe. Tot ce pot să vă spun e că m-a pus pe gânduri cartea asta. Mi se pare fascinant felul în care viețile noastre sunt inter-conectate și cum mici amănunte pot să îți schimbe complet cursul vieții.

Știți, ca teoria aia cu bătaia aripilor unui fluture ..  

Găsiți cartea aici.