Când am ajuns la 'Codul lui Da Vinci' începuse să mă plictisească 'rețeta' care se tot repeta, iar 'Îngeri și Demoni' nu am putut citi, m-am mulțumit doar cu filmul.
'Simbolul pierdut' mi-a amintit ce mă atrăgea atât de mult la romanele lui Dan Brown: amalgamul de indicii care te ducea în final la decriptarea misterului. Nu m-a pasionat niciodată istoria și nici acum nu reușesc să rețin cele mai banale evenimente și date istorice, așa că din punctul ăsta de vedere, dacă informațiile oferite de autor sunt pure aberații, nu am cum să le contrazic. Și nici nu am interesul să o fac.
Romanul e despre goana după descifrarea legendarei piramide masonice. Cu psihopați, vieți în pericol, totul contra-timp, CIA, Robert Langdon și femeia frumoasă și inteligentă, mereu prezentă în romanele browniene (hah, ce joc de cuvinte mi-a ieșit :)).
Precând de la premisa că există totuși ceva adevăr în spatele ideilor domnului Brown, cartea mi-a plăcut exact din motivul menționat mai sus: interpretarea indiciilor și ideea că adesea lucrurile nu sunt ceea ce par la prima vedere.
Ce m-a dezamăgit profund: 1. Robert Langdon, care pare un pămpălău și jumătate; 2. Previzibilitatea unor personaje/ evenimente (serios că am presupus încă din primul sfert al cărții cine e de fapt Mal'akh); 3. Pasaje/ capitole întregi inutile sau fără să adauge un plus poveștii. E un roman mult mai slăbuț ca celelalte ale sale.
Am citit foarte multe comentarii negative la adresa cărții și a autorului. Deși m-a dezamăgit și pe mine în multe aspecte (sau doar am crescut eu și de fapt așa erau și celelalte cărți ale lui?), pe de altă parte mi-a plăcut. Te ține în suspans.
Dacă vă hotărâți să îi dați o șansă, o găsiți aici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu