'Idiotul' de Fiodor Dostoievski

Cu mare părere de rău trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut (aproape) de nicio culoare cartea asta. Pe cât de mult mi-a plăcut 'Crimă și pedeapsă', pe atât de mult m-a călcat pe nervi 'Idiotul'. Am crezut că nu o mai termin, după ce m-am lungit câteva luni și am reușit într-un final să mă ambiționez și să citesc ultimele 60-70 de pagini în vreo două ore (mare lucru, având în vedere că în mod obișnuit mă chinuiam cu 4-5 pagini pe zi). 

Sinceră să fiu, mai mulți cunoscuți au lăudat cartea asta și mă tot minunez ce le-o fi plăcut atât de mult la ea. În afara faptului că mi-au plăcut personajele construite până în cel mai mic amănunt, mi s-a părut extrem de plictisitoare. Pagini în șir de scris continuu, descriptiv, paragrafe întregi care nu mi se păreau că aduc niciun plus poveștii, ba mai mult, mă făceau să îmi pierd răbdarea și să trec la cititul pe diagonală sau chiar să mai sar câte-o pagină.

Iar finalul.. După ce m-am chinuit atât să ajung totuși la deznodământ, am avut senzația că parcă și scriitorul se plictisise de scris, așa că s-a spălat rapid pe mâini cu o încheiere cam.. abruptă. 

Pe scurt, este vorba de prințul Mîșkin, bolnav de epilepsie, care până la 26 de ani trăiește izolat de societatea rusă, în Elveția. Ajuns în Rusia, datorită naivității sale, lipsei de experiență și dorinței de a fi mereu corect și a ajuta pe toată lumea în mod dezinteresat, va fi considerat 'idiot'. De aici o serie de întâmplări care îi apar în cale, de la profitori care vor să abuzeze de naivitatea lui și să îl jecmănească, până la adevărate triunghiuri amoroase. 

Dacă totuși vă faceți curaj să îi dați o șansă, găsiți cartea aici. Sunt curioasă să aud părerile voastre :) 

'Noaptea nunții' de Sophie Kinsella

Trebuie să recunosc că mi-a fost un pic dor de lejerele cărți ale Sophiei Kinsella, iar cea de față a venit ca o pauză bine meritată de la stufosul "idiot" al lui Dostoievski. 

V-am mai spus eu că Sophie Kinsella e singura autoare de chick-lit pe care continui să o citesc cu plăcere și nu pot fi complet obiectivă când vorbesc despre cărțile ei. Da, am citit articole în care cititorii se plâng că e plină de clichee, că ultimul volum e cel mai slab dintre toate, că personajele ei au mereu aceleași caracteristici, bla bla bla.

Ei bine, mie mi-a plăcut. Nu e cel mai bun volum al ei, e previzibil, păstrează aceleași eroine frumoase, naive și ușor siropoase cu care ne-a obișnuit, dar mi-a plăcut. Îmi place cum scrie, mi se pare că frazele, deși simpliste, curg natural, iar situațiile sunt adesea amuzante. Ce i-aș putea reproșa de data asta ar fi finalul, care mi s-a părut puțin cam abrupt comparativ cu felul în care a decurs povestea (și poate faptul că a folosit cam des cuvântul 'bloody').

Pe scurt, e vorba despre Lottie, o tânără care se desparte de iubitul ei Richard pentru că acesta nu o cere în căsătorie și se mărită brusc cu Ben, iubirea ei din adolescență, un tip pe care nu îl mai văzuse de 15 ani. Fliss, sora ei, intervine și face tot posibilul să le strice luna de miere și să îi despartă. Evident, happy ending pentru toată lumea. 

Mai multe nu am să vă spun, decât că mă reîntorc la "idiot" și revin după. Cartea Sophiei Kinsella o găsiți aici ca ebook.

'Simbolul pierdut' de Dan Brown

Am dat întâmplător nas în nas cu romanele lui Dan Brown pe la vreo 14 ani și m-au fascinat ceva de speriat. 'Fortăreața digitală' și 'Conspirația' mi-au rămas multă vreme întipărite adânc în minte. Suspansul, puzzle-ul de întâmplări și informații istorice și științifice, misterele care se revelau capitol după capitol doar pentru a încurca și mai mult piesele puzzle-ului, acțiunea desfășurată cu o viteză uimitoare și personajul principal feminin mereu cu o frumusețe și inteligență superioare. Cum să nu te fascineze, la 14 ani?

Când am ajuns la 'Codul lui Da Vinci' începuse să mă plictisească 'rețeta' care se tot repeta, iar 'Îngeri și Demoni' nu am putut citi, m-am mulțumit doar cu filmul. 

'Simbolul pierdut' mi-a amintit ce mă atrăgea atât de mult la romanele lui Dan Brown: amalgamul de indicii care te ducea în final la decriptarea misterului. Nu m-a pasionat niciodată istoria și nici acum nu reușesc să rețin cele mai banale evenimente și date istorice, așa că din punctul ăsta de vedere, dacă informațiile oferite de autor sunt pure aberații, nu am cum să le contrazic. Și nici nu am interesul să o fac. 

Romanul e despre goana după descifrarea legendarei piramide masonice. Cu psihopați, vieți în pericol, totul contra-timp, CIA, Robert Langdon și femeia frumoasă și inteligentă, mereu prezentă în romanele browniene (hah, ce joc de cuvinte mi-a ieșit :)). 

Precând de la premisa că există totuși ceva adevăr în spatele ideilor domnului Brown, cartea mi-a plăcut exact din motivul menționat mai sus: interpretarea indiciilor și ideea că adesea lucrurile nu sunt ceea ce par la prima vedere. 

Ce m-a dezamăgit profund: 1. Robert Langdon, care pare un pămpălău și jumătate; 2. Previzibilitatea unor personaje/ evenimente (serios că am presupus încă din primul sfert al cărții cine e de fapt Mal'akh); 3. Pasaje/ capitole întregi inutile sau fără să adauge un plus poveștii. E un roman mult mai slăbuț ca celelalte ale sale.

Am citit foarte multe comentarii negative la adresa cărții și a autorului. Deși m-a dezamăgit și pe mine în multe aspecte (sau doar am crescut eu și de fapt așa erau și celelalte cărți ale lui?), pe de altă parte mi-a plăcut. Te ține în suspans. 

Dacă vă hotărâți să îi dați o șansă, o găsiți aici.

'În noapte' de Haruki Murakami

Mi-era dor de poveștile lui Haruki Murakami, de finalurile deschise care te lasă cu buza umflată și imaginația lucrând la parametrii maximi. 'În noapte' nu face excepție. 

Povestea urmărește o noapte din viața câtorva personaje, aparent fără nicio legătură între ele. Însă în doar câteva ore, apar mai multe conexiuni decât ne-am putea imagina. Coincidențe? 

Rezumat nu are rost să fac pentru că aș dezvălui prea multe. Tot ce pot să vă spun e că m-a pus pe gânduri cartea asta. Mi se pare fascinant felul în care viețile noastre sunt inter-conectate și cum mici amănunte pot să îți schimbe complet cursul vieții.

Știți, ca teoria aia cu bătaia aripilor unui fluture ..  

Găsiți cartea aici.

'Provence pentru totdeauna' de Peter Mayle

Cu părere de rău, trebuie să recunosc că al treilea volum al seriei m-a dezamăgit destul de mult. Față de primele două, 'Provence pentru totdeauna' mi s-a părut o încercare chinuită de a continua în mod original și amuzant seria aventurilor pe meleaguri franțuze. Multe evenimente reluate și repovestite, o grămadă de enumerații și descrieri gurmande devenite deja plictisitoare, lipsă de inspirație și, deși umorul e același, glumele le-am simțit un pic obosite. 

Din pasaje amuzante înghesuite pagină după pagină, a ajuns la doar câteva istorisiri cu adevărat comice risipite de-a lungul cărții. 

Volumul ăsta e mai potrivit ca ghid turistic, la câte descrieri și informații 'tehnice' oferă. :)

Pentru nițel amuzament sau pentru pasionații seriei, care vor neapărat să citească și acest volum, îl găsiți aici (indisponibil).