Cu mare părere de rău trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut (aproape) de nicio culoare cartea asta. Pe cât de mult mi-a plăcut 'Crimă și pedeapsă', pe atât de mult m-a călcat pe nervi 'Idiotul'. Am crezut că nu o mai termin, după ce m-am lungit câteva luni și am reușit într-un final să mă ambiționez și să citesc ultimele 60-70 de pagini în vreo două ore (mare lucru, având în vedere că în mod obișnuit mă chinuiam cu 4-5 pagini pe zi).
Sinceră să fiu, mai mulți cunoscuți au lăudat cartea asta și mă tot minunez ce le-o fi plăcut atât de mult la ea. În afara faptului că mi-au plăcut personajele construite până în cel mai mic amănunt, mi s-a părut extrem de plictisitoare. Pagini în șir de scris continuu, descriptiv, paragrafe întregi care nu mi se păreau că aduc niciun plus poveștii, ba mai mult, mă făceau să îmi pierd răbdarea și să trec la cititul pe diagonală sau chiar să mai sar câte-o pagină.
Iar finalul.. După ce m-am chinuit atât să ajung totuși la deznodământ, am avut senzația că parcă și scriitorul se plictisise de scris, așa că s-a spălat rapid pe mâini cu o încheiere cam.. abruptă.
Pe scurt, este vorba de prințul Mîșkin, bolnav de epilepsie, care până la 26 de ani trăiește izolat de societatea rusă, în Elveția. Ajuns în Rusia, datorită naivității sale, lipsei de experiență și dorinței de a fi mereu corect și a ajuta pe toată lumea în mod dezinteresat, va fi considerat 'idiot'. De aici o serie de întâmplări care îi apar în cale, de la profitori care vor să abuzeze de naivitatea lui și să îl jecmănească, până la adevărate triunghiuri amoroase.
Dacă totuși vă faceți curaj să îi dați o șansă, găsiți cartea aici. Sunt curioasă să aud părerile voastre :)
