'Christine' de Stephen King

Nu ma impac deloc cu povestile horror, fie carti, fie filme, fie spuse in jurul focului. Nu-mi plac si pace. Pentru simplul fapt ca imi place sa traiesc odata cu personajele si sa ma transpun in mijlocul actiunii. Iar cand imaginile cu copii draguti care se transforma in diavoli, cu zombie urmarindu-te noaptea pe strada si cu criminali psihopati care casapesc totul in cale, cand aceste imagini se perinda prin mintea si prin fata ochilor mei.. ei bine, nu pot sa spun decat ca e un chin sa adorm noaptea cand sunt singura. Umbra unor picioare oprindu-se in fata usii, usa scartaind, umbra unui topor in camera...

Ok, sa trecem la oile noastre! M-am tot ferit de Stephen King, dar am auzit atatea laude la adresa lui incat am cedat si i-am dat o sansa. Am mers pe principiul 'Judge a book by its cover.. and title'. 'Christine', m-am gandit eu, suna soft. La urma urmei e vorba despre o masina, ce poate fi atat de horror?

M-am inselat amarnic. Ce-o fi si cu Christinele astea, nu stiu.. (avea si Eliade una.. poate va povestesc altadata).

Arnie (Arnold) Cunningham, este un adolescent de 17 ani exclus din grupurile tinerilor populari si adesea tinta glumelor si insultelor 'smecherasilor'. Singurul sau prieten este Dennis Guilder, care il salveaza adesea pe Arnie de la rautatile celorlalti. Insa prietenia lor incepe sa se destrame cand Arnie vede pe aleea unei case un Plymouth Fury '58 in stare deplorabila, de vanzare. Christine. Da, Christine e, de fapt, numele masinii. Dragoste la prima vedere, tot tacamul, o cumpara pe un pret de nimic de la batranul Roland LeBay, proprietarul. 

Nimeni nu e de acord cu masina, nici macar parintii, asa ca Arnie e nevoit sa o tina in garajul unui traficant. Incepe sa petreaca mult prea mult timp reparand masina, se rupe de familie, de Dennis. LeBay moare subit la scurt timp dupa vinderea masinii. Tinerii care isi bateau joc de Arnie mor pe rand in accidente de masina, iar criminalul nu lasa nicio urma.  Leigh, prima prietena a lui Arnie aproape moare sufocata in masina. Lista devine tot mai lunga, iar apropiatii incep sa miroasa ceva putred (hihihi, sper sa va prindeti daca cititi).

Evident, masina are un fel de 'mind of its own(er)'. Leigh si Dennis vor incerca sa o distruga dar.. oare vor reusi? :)

Desi multe intamplari mi s-au parut previzibile, romanului nu-i lipseste suspansul. Ce sa mai zic de scenele horror, care sunt cu duiumul. Cu putina imaginatie, te sperii singur :) Pentru fanii genului cred ca e o carte misto, pentru mine a fost doar o experienta interesanta. Oricum, se poate si mai rau (am terminat 'Orasul bantuit' doar din curiozitate, nu din curaj sau pasiune pentru genul literar). Asta e, sunt o fricoasa. ;)

'Panza de paianjen' de Cella Serghi

Daca tot scriu despre carti citite acum doua veri, trebuie sa scriu si despre 'Panza de paianjen' a Cellei Serghi. 

Romanul de fata spune povestea tinerei Diana Slavu. Poveste de viata si de dragoste, desfasurata aproape integral intr-un decor.. maritim (pe malul Marii Negre: Mangalia, Constanta, Balcic si cu mici 'opriri' in Bucurestiul interbelic). 

Tanara si frumoasa, Diana duce o existenta plina de neajunsuri materiale si eforturi ale familiei de a rezolva dificultatile financiare. Povestea ii urmareste copilaria, adolescenta si tineretea, evolutia influentata de problemele cu care se confrunta zi de zi. 

Fire visatoare, Diana se indragosteste de Petre Barbu, pe care il va purta mereu in suflet si in memorie, insa totul ramane la stadiul de simpla amagire. Intre timp, ea se casatoreste cu Michi si se indragosteste de Alex, pentru ca in final sa fuga la Paris, departe de amandoi. 

'Panza de paianjen' e un roman de dragoste dar, mai mult de atat, e povestea unei tinere, a transformarii sale, a vesnicului zbucium interior care nu o paraseste nicio clipa. Presarat cu foarte multe descrieri de atmosfera, romanul m-a cucerit prin zugravirea oraselului Balcic (tocmai pe mine, care ma plictisesc de moarte la descrieri interminabile), pe care mi l-am conturat clar in minte ca fiind un loc ideal pentru a duce o viata simpla pe malul marii. Ma tem sa il vizitez, pentru a nu-mi spulbera visele. 

Ca sa n-o mai lungesc cu vorba, e un roman frumos scris, care te face sa visezi. Il gasiti aici. 

9.5/10

'Lorelei' de Ionel Teodoreanu

Despre 'Lorelei' voi scrie din amintire. Am citit-o acum doua veri in tren spre mare, pe plaja si iar in tren, cand am reusit sa o termin. Nu stiu daca a fost neaparat contextul (cand citesc pe plaja, brusc au mult mai mult farmec cartile), dar tin minte ca mi-a placut tare mult. Nu mai mult decat urmatoarea carte despre care voi scrie, dar suficient cat sa o recomand. 

Lorelei (Luli, Lucica, Cica..) e o tanara adolescenta de care se indragosteste scriitorul Catul Bogdan in timpul calatoriei sale cu trenul pentru a participa la o comisie de bacalaureat in Galati. Diferenta mare de varsta nu il impiedica pe acesta sa o ia de sotie si sa isi imparta cu ea fericirea. Care fericire va fi scurta, dupa cum veti citi si voi. 

Cartea nu se rezuma la povestea lor de dragoste, din contra. O avem si pe Gabriela, prietena lui Luli, care la randul ei se indragosteste de Catul Bogdan si, ulterior, ii va scrie folosindu-se de talentul scriitoricesc al prietenei sale, iar acesta se va indragosti de cea care scrie (fara sa stie ca e, de fapt, Gabriela). Pentru ca da, Luli e inzestrata cu talent in ale scrisului insa, ocupata fiind sa se bucure de viata si sa isi faca sotul fericit, singurele sale scrieri se rezuma la scrisorile catre Gabriela. 

Avem, asadar, personaje pozitive si negative, avem poveste de dragoste si descrieri frumoase, avem fondul pe care are loc actiunea - atmosfera anilor '20-'30, avem evolutia unei prietenii (Luli - Gabriela), avem si drama. Ionel Teodoreanu a avut grija sa le imbine pe toate cu maiestrie. 

Cum am spus si la inceput, mie mi-a placut mult cartea asta si o recomand cu drag. O gasiti aici. 

8.5/10

'Padurea Norvegiana' de Haruki Murakami

Nu pot sa zic ca mi-a placut de Murakami de la bun inceput. Am gasit, mai degraba, o fascinatie pentru stilul lui de a scrie, usor haotic, cu fraze pline de mister si, poate, intelesuri ascunse (sau doar simple fraze insiruite cu maiestrie, inca nu m-am decis), pentru modul sau de a descrie atat evenimente banale cat si evenimente tabu cu o ciudata nonsalanta. 

'Padurea Norvegiana' e volumul care, cred, mi-a placut cel mai mult din cele ale lui Haruki Murakami pe care le-am citit pana acum. Concureaza strans cu '1Q84', dar cred ca va castiga.

Volumul de fata poarta titlul unei melodii de-ale trupei Beatles, melodii ce apar adesea mentionate in paginile cartii. 'Padurea Norvegiana' spune o poveste trista, cu un sfarsit usor ciudat si putin neasteptat. E o poveste tulburatoare despre dragoste si moarte. Desi, in general, sunt adepta happy end-urilor si a povestilor clasice de dragoste, in mod paradoxal chiar lipsa lor imi place la Murakami. Stie sa zugraveasca povesti de dragoste diferite de tot ceea ce am citit pana acum si totusi, analizate cu atentie, ele sunt banale, obisnuite, cu nimic diferite fata de ce mi s-ar putea intampla mie sau tie sau vecinului de peste drum. 

Pe scurt, e povestea de dragoste dintre Toru Watanabe si Naoko (povestita din perspectiva lui Watanabe, ca o amintire inca vie din vremea tineretii), iubita celui mai bun prieten al sau, Kizuki. Kizuki se sinucide, Naoko are probleme psihice si ajunge 'internata' departe de agitatia Tokyo-ului, intr-un fel de sanatoriu, complet diferit fata de sensul pe care il stim cu totii al cuvantului (adica de spital de nebuni).  Desi gandul lui Naoko se indreapta adesea in trecut, spre Kizuki, Watanabe o iubeste si isi da toata silinta sa aiba rabdare si grija ca ea sa isi revina, insa in viata lui apare Midori si, in final, sentimentele lui devin tot mai neclare. Toate astea pe fondul studentiei lui Watanabe, trai in camin si escapade nocturne in baruri si hoteluri. 

Sfarsitul e trist (desi, parca se insenineaza in ultimele randuri) si, pe tot parcursul cartii, am avut un sentiment sumbru, ca si cum in toate secventele era mohorat si ploua continuu. As putea la fel de bine sa-l amintesc pe Bacovia aici, cred ca s-ar pricepe de minune sa-mi descrie senzatiile. 

Dar tocmai asta mi-a placut atat de mult la carte. Faptul ca nu e doar o alta carte citita si asezata pe raft, ci iti impregneaza si anumite sentimente (in cazul asta, de tristete), fie ele doar pe moment. 

Am remarcat pe ici, pe colo, pasaje foarte asemanatoare cu secvente din '1Q84' si-mi place sa presupun ca ele chiar au fost puncte de pornire pentru acesta. 

O gasiti aici (mie-mi place la nebunie coperta). 

9.5/10

'Doamna Bovary' de Gustave Flaubert

Am citit povestea Doamnei Bovary, de Gustave Flaubert, acum vreo 3 ani (stiu sigur pentru ca articolul asta porneste de la niste notite din perioada respectiva) si, desi nu ma asteptam, mi-a placut. Nu ma asteptam sa-mi placa pentru ca se tot facea referire la ea in liceu, in special in comentariile la 'Enigma Otiliei' a lui George Calinescu, iar mie nu prea mi-au placut lecturile obligatorii (cu exceptiile de rigoare), asa ca eram reticenta in privinta ei. 'Enigma Otiliei' a fost, totusi, una dintre cartile care mi-au placut, asa ca i-am dat o sansa si Doamnei Bovary

Povestea se concentreaza in jurul.. doamnei Bovary. Neasteptat, nu? Ei bine, despre ea e vorba: Emma Bovary, sotia doctorului Charles Bovary. O usoara confuzie la inceput, pana te prinzi care anume e doamna Bovary la care face titlul referire (mama, fosta..). In fine, iti dai seama rapid ca Emma e personajul principal, tanara de care Charles se indragosteste profund si iremediabil si pe care o ia de sotie. Initial, perspectiva casatoriei o incanta pe Emma, mai ales ca ii ofera oportunitatea de a se muta la oras (actiunea are loc intr-un orasel francez de provincie, prin secolul XIX). Insa mai apoi, dragostea sotului si noul mod de viata ajung sa nu o mai multumeasca si Emma viseaza numai baluri la Paris si iubiri ca-n povesti. Cu amanti, ingroparea in datorii si tot tacamul, iar in final.. eh, hai ca nu va zic ce se intampla!

Din cate imi aduc vag aminte, esenta cartii nu sta in firul epic, ci in detalii, mai ales in cele legate de Emma. Trairile ei, emotiile, dorintele, iluziile, visele, nevoia de a trai o viata ca in povesti si banalitatea realitatii in care traieste zi de zi. Am regasit in carte chiar si un umor finut, subtil. Sau poate am vrut eu sa il vad?


8/10


'Arhitectura fericirii' de Alain de Botton


Cartea asta am citit-o pe la inceputul lui iulie si mi-a placut tare mult. Chiar m-am intrebat la momentul respectiv de ce n-oi fi citit-o mai demult?!  

Autorul, Alain de Botton, este un romancier, eseist si jurnalist elvetian. Nu este arhitect, din cate mi-a spus marele internet. Dar scrie frumos despre arhitectura. Foarte frumos. Interesant si captivant. Pe mine m-a cucerit si sunt nerabdatoare sa pun mana si pe alte scrieri interesante ale sale.  

"Arhitectura fericirii" e impartita pe capitole, subcapitole si teme, iar in paginile sale incearca sa raspunda la vesnica intrebare: 'Ce presupune o constructie frumoasa?'. Un raspuns concret nu veti primi (exista, oare?), insa modurile in care abordeaza problema si diversele unghiuri din care o priveste, va vor trezi interesul. Ca sa citez o colega de-a mea, autorul reuseste sa imbine in paginile cartii istorie, filozofie, psihologie. Eu zic ca ii iese bine combinatia. Adesea, de-a lungul frazelor, m-am trezit realizand ca si mie mi-au trecut unele dintre lucrurile respective prin minte, insa se intampla mai mult la modul intuitiv. Cum spuneam si intr-un articol anterior, e altfel cand pui sentimentul in cuvinte. 

Mi-a mai placut ca e extrem de abordabila si la indemana oricui. Nu ai nevoie de vaste cunostinte istorice sau filozofice pentru a intelege ce vrea autorul sa spuna. Nu foloseste cuvinte pompoase, nu ai nevoie sa o citesti cu dictionarul alaturi. Cred ca e ideala pentru boboceii (eu inca ma consider o boboaca) viitori-arhitecti sau pentru oricine altcineva care vrea sa isi extinda putin cultura generala sau sa incerce sa afle raspunsuri la dileme atat de ..obisnuite. 

Va recomand sa o cititi incet, cu rabdare. Rumegati atent frazele :) O gasiti aici. 

Sincera sa fiu, mie mi-a placut suficient de mult cat sa vreau sa o citesc inca o data, asa ca.. 10/10.

"Cladirile vorbesc - si vorbesc despre subiecte care pot fi deosebite intre ele. Vorbesc despre democratie sau aristocratie, despre deschidere sau aroganta, ureaza bun-venit sau ameninta, isi declara simpatia pentru viitor sau dorul de trecut."


'Trei intr-o barca' de Jerome K. Jerome


Aparuta pentru prima oara in 1889, Trei intr-o barca, scrisa de Jerome K. Jerome, trateaza calatoria a 3 prieteni (plus cainele!) cu barca pe Tamisa, intre Kingston si Oxford. 

Autorul descrie, din perspectiva sa, pataniile amuzante prin care cei 3 (4) trec de-a lungul calatoriei, cu un umor adesea bazat pe ironie si sarcasm. George, Harris si Jerome (autorul) se gasesc intr-o zi sa planifice o calatorie cu barca pe Tamisa, cu scopul de a-si 'intari sanatatea' (doar erau ipohondrii convinsi). Zis si facut, intamplarile comice incep sa curga una dupa alta inca de la impachetarea bagajelor (ce vorbesc, pe mine m-a amuzat de la prima pagina), pana la 'debarcarea' in Oxford. De ce am pus in ghilimele.. aflati voi din carte :) 

Cainele, Montmorency, ii insoteste la fiecare pas in aventura pe Tamisa. 

Ce mi-a placut: faptul ca Harris mereu stie 'un locsor dupa colt unde se gaseste ceva ce nu s-a mai pomenit in materie de bautura'. Mi-a placut ca descrie situatii banale si te poti regasi in cele mai multe dintre ele, dar le trateaza atat de comic incat nu poti sa nu recunosti ca ai patit-o si tu si sa faci haz de necaz. Mi-a placut umorul folosit, in general, pe tot parcursul cartii. Mi-a placut lupta lui Montmorency cu ceainicul. Si indignarea lui Jerome la vazul barcutelor ce nu se dau din calea barcilor cu aburi (cu referire la un capitol anterior - veti intelege ironia dupa ce cititi cartea). 

Si totusi.. nu mi-a placut ca nu m-a tinut lipita de ea. Nu e genul de poveste la care devorezi paginile ca un salbatic si nu lasi cartea din mana pana nu intorci ultima fila. E mai degraba o carte din care savurezi cate un capitol seara, in liniste, cu un ceiut alaturi, citind lent fiecare fraza si gustand umorul din ele. Asta e farmecul ei. 


Pentru mine, are un 9/10.

'In cautarea oii fantastice' de Haruki Murakami


Am inceput sa-l citesc pe Murakami cu volumul 'La sud de granita, la vest de soare', care mi-a placut, dar nu m-a impresionat foarte tare la momentul respectiv. Mi-a ridicat doar multe intrebari si, odata cu ultima pagina intoarsa, am simtit ca mai degraba citisem niste insemnari, o schita de roman, decat o poveste completa. 

Febra creata in jurul cartii '1Q84', m-a facut sa-i mai dau o sansa. Am devorat cele 3 volume dintr-o rasuflare, in cautarea de raspunsuri. Vroiam sa stiu, sa mi se explice de ce si cum, sa se elucideze misterul nascut la inceput. Insa finalul nu face decat sa lase totul plutind undeva in aer, sau sa dea nastere unui nou mister, mai mare. Nu primesti raspunsurile mult asteptate. Tot ce ai intuit si ti-ai imaginat de-a lungul cartii ramane la stadiul de 'poate'. 

Desi m-a lasat cu ochii-n soare, mi-a placut mult stilul de a scrie, imaginatia usor haotica, prezentarea unor elemente ireale/imposibile/fantastice de parca ar fi cafeaua din fiecare dimineata. 

'In cautarea oii fantastice'. Sincer, nu stiu cum sa o descriu. De fiecare data cand ma gandesc la scrierile lui Haruki Murakami si incerc sa le descriu, am senzatia ca imi scapa ceva. Il prind de picior, dar imi aluneca in clipa in care cred ca il tin bine. 

Am ramas din nou cu gura cascata cand am intors ultima pagina. La fel ca dupa 1Q84, simteam nevoia sa mai dau de un capitol, de o continuare. Dar nu. M-am intrebat si de data asta 'Atat?'. Da, atat. 

Inceputul mi s-a parut usor greoi si putin haotic (tipic, as spune). O poza aparent insignifianta da startul unei curse contra cronometru in cautarea oii fantastice. Dureaza putin pana te introduce in 'paine', dar odata ce te prinde misterul, paginile pur si simplu zboara una dupa alta. Vrei sa afli care-i treaba cu oaia! O parte din mister se elucideaza pana la urma, dar de asa maniera incat parca te baga si mai tare in ceata. E ca si cum autorul ar fi scos pur si simplu cateva capitole esentiale din roman si abia apoi l-ar fi publicat. 

Si totusi, e fascinant! Cum amesteca fantasticul cu realul, ca morcovii cu telina in supa, cum vorbeste de intalnirea cu Omul Oaie ca si cum ar fi ceva perfect normal pentru oricare dintre noi. Face toate astea cu o nonsalanta de speriat. Si iti ridica parul de pe ceafa, desi nu e deloc horror. Eu am terminat-o in miez de noapte, iar de-a lungul unor capitole trebuia sa imi tot repet ca nu e nimeni in intunericul din camera si ca nu exista nicio oaie fantastica. 

Ma intreb daca raspunsurile cautate sunt de fapt ascunse undeva printre randuri. Poate ar trebui sa citesc si recitesc cartea, cautand indicii sau explicatii deghizate in.. habar nu am in ce. Poate e mult mai mult in scrierile lui, decat am inteles eu pana acum. Sau poate ca nu. 

Oricum, o gasiti aici. :)

Nu stiu ce nota sa ii dau.. 7.5/10

'Am numarul tau' de Sophie Kinsella

Sophie Kinsella a devenit un fel de guilty pleasure pentru mine. Acum cativa ani era o adevarata febra cu cartile chick-lit (o fi si acum, dar am depasit eu momentul?), insa treptat s-a stins si am concluzionat ca nu merita investitia de bani si timp.

Totusi, Kinsella mi s-a strecurat pe sub piele. E singura autoare de chick-lit al carei stil de a scrie chiar mi-a placut si abia astept sa scoata un nou roman - sunt atat de lejere si simpatice, incat par un fel de pauza de la citit. 

Mi-au trebuit in jur de 12 ore aproape neintrerupte sa citesc 'Am numarul tau' cap coada. E ultimul roman aparut al Sophiei Kinsella si e.. ca celelalte. Eroinele ei par sa aiba aceleasi insusiri in fiecare volum (tinere, dragute, bune la suflet dar usor naive) si povestea urmeaza cam acelasi fir epic: eroina se indragosteste de tipul gresit, il cunoaste pe parcurs pe cel corect si totul se termina cu un happy ending previzibil. Insa decorul piesei e mereu altul. 

De data asta, Poppy, eroina cartii de fata, e pe punctul de a se marita cu fiul unor academicieni. Evident, ea nu se potriveste deloc familiei si se simte inferioara lor. In urma unor circumstante pe care nu le dezvalui, pune mana pe telefonul asistentei unui director executiv de la o firma importanta si, pentru a-l putea pastra o perioada, joaca rolul asistentei, redirectionand mesajele catre respectivul. Dar bineinteles ca incepe si un schimb de mesaje intre cei doi si.. to cut the long story short, spoiler alert, vor ramane impreuna si se vor iubi ca in povesti. 

Cartile Sophiei mi se par reteta perfecta pentru o comedie romantica tipic americana, usoara, care te face sa visezi la cavaleri pe cai albi si care te inveseleste din cand in cand, daca nu e consumata in exces (ce-i prea mult strica). Nu e nevoie sa iti bati capul cu intelesuri ascunse, metafore complicate, doar sa savurezi povestea si sa iti imaginezi. Poate doar sa te gandesti ce actor s-ar potrivi in fiecare rol :)

Mie mi-a placut si o sa fiu generoasa, ii dau 9/10. O gasiti aici ca ebook.

'Shogun' de James Clavell

Incep seria de articole cu una dintre cartile mele preferate, anume Shogun a lui James Clavell

Cartea asta am citit-o acum cativa ani si multe dintre detalii mi s-au estompat in memorie, insa nu am uitat senzatia pe care mi-a lasat-o dupa ce am terminat-o. Inca eram captivata de poveste, imaginatia mea se oprise pe Japonia secolelor XVI-XVII si rememoram intamplari, incercand sa dau evenimentelor un alt curs si sa gasesc un alt final povestii. Poate unul putin mai fericit. 

Nava olandeza 'Erasmus' naufragiaza pe tarmul Japoniei, iar capitanul englez Blackthorne e luat prizonier impreuna cu restul echipajului ramas in viata. De aici incolo, povestea se axeaza pe transformarea lui Blackthorne (numit Anjin-san de catre japonezi) si integrarea sa in noul mediu, complet diferit fata de Anglia secolului XVII, pe apropierea sa de unul dintre conducatorii Japoniei, pe intrigi politice tesute si retesute, pe lupte si razboaie, pe dragostea (evident, interzisa) ce se naste intre el si o tanara japoneza si, mai ales, pe ritualurile si traditiile Japoniei vechilor samurai. 

Cartea se bazeaza pe evenimente si personaje reale (povestea pleaca de la ascensiunea politica a daimyo-ului Tokugawa Ieyasu, care apare ca Toranaga in carte), iar descrierea traditiilor orientale si a codului de onoare al samurailor te captiveaza si te vrajeste (cel putin pe o necunoscatoare ca mine). Shogun mi-a trezit pofta de a cunoaste cat mai mult despre Japonia si, sper, de a o vizita intr-o zi (da, stiu, nu mai e ca atunci, dar totusi, am speranta ca spiritul vremii s-a pastrat undeva ascuns).

Mi-a placut atat de mult, incat am ocolit toate celelalte volume asemanatoare ale lui James Clavell, de teama ca nu vor fi la fel de bune.


10/10.

Despre mine

Sal'tare!

Sunt Deea si, la cerintele fanilor, am decis sa imi creez un locsor in care sa scriu despre cartile pe care le-am citit. Cui ma adresez? Poate se vor gasi persoane cu aceleasi gusturi literare si le va fi folositor bloguletul meu. Sau vor ajunge aici doar rataciti care vor o opinie despre o carte inainte sa o cumpere. Oricum ar fi, sper ca acest blog sa fie util. Pe mine, cel putin, ma va ajuta sa nu uit atat de usor ceea ce citesc :)

Nu sunt o autoritate in domeniu, sunt doar pasionata de lectura. Comentez in felul meu pe marginea cartilor citite. Daca imi displace o carte, o sa o spun. Asta nu inseamna ca acea carte e proasta sau nu merita citita. E doar parerea mea personala. Si s-ar putea ca uneori sa stric misterul cartii relatand evenimente din ea. Cititi pe proprie raspundere :)

De ce acest blog, cand sunt zeci, sute de alte bloguri pe aceeasi tema? Asta e o intrebare pentru altadata :)

Enjoy!